[ X ]
Aprobarea noilor tarife pentru călătoria în transportul public în raza municipiului Chişinău
25 August

Ca urmare a multiplelor solicitări din partea operatorilor economici municipali în domeniul transportului, precum şi a celor 15 agenţi transportatori privaţi, administratori ai rutelor de transport public, privind majorarea tarifelor de călătorie în transportul public, Primăria Chişinău face următoarele precizări:

1)    Direcția generală transport public și căi de comunicație a elaborat un proiect de decizie cu privire la majorarea tarifelor pentru călătoria în transportul public din raza municipiului Chișinău, care a fost înaintat spre examinare Consiliului municipal Chișinău, conform procedurii legale.

2)    În perioada următoare, pe parcursul lunii septembrie, Primăria Chişinău va iniţia discuţii publice pe marginea subiectului respectiv, cu invitarea consilierilor municipali, experţilor în domeniu şi reprezentanţilor societăţii civile. În cadrul discuţiilor publice vor fi invitaţi, de asemenea, operatorii municipali şi privaţi din domeniul transportului pentru a prezenta situaţia economico-financiară a întreprinderilor şi a argumenta necesitatea aprobării noilor tarife.

3)    Abia în urma discuţiilor publice, după ce vom avea punctul de vedere al subdiviziunilor din cadrul administraţiei locale, reieşind din avizele comisiilor de specialitate ale CMC şi, nu în ultimul rând, în dependenţă de consultările cu fracţiunile din cadrul CMC pe marginea acestui subiect, executivul local va lua o decizie dacă înaintează spre aprobare noile tarife pentru călătoria în transportul public în raza municipiului Chişinău.

De menţionat că tarifele actuale, o călătorie cu troleibuzul – 2 lei, și, respectiv, o călătorie cu autobuzul – 3 lei, au fost aprobate prin decizia CMC în septembrie 2009, iar tarifele pentru o călătorie cu microbuzul, care este de 3 lei, a fost stabilit prin decizia CMC încă în iulie 2006.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Blocul ALTERNATIVA a prezentat astăzi lista celor 103 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
    Politică |
  2. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  3. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  4. Peste 200.000 de moldoveni vor beneficia de clădiri publice renovate și eficiente energetic
    Politică |
  5. Curtea de Conturi relevă deficiențe în administrarea și valorificarea terenurilor publice ale UAT
    Politică |
  1. Bărbat de 34 de ani, condamnat la 3 ani de închisoare pentru furt și răpirea unui automobil
    Social |
  2. Peste 200.000 de moldoveni vor beneficia de clădiri publice renovate și eficiente energetic
    Politică |
  3. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  4. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  5. Trafic record la Aeroportul Chișinău în iulie: peste 703.000 pasageri, cu 45% mai mult decât în 2024
    Business |