[ X ]
Aproape 6.000 de gospodării au valorificat voucherele EcoVoucher în sesiunea din 14 aprilie – 4 mai 2025
9 Mai

Un număr de 5.960 de vouchere pentru înlocuirea electrocasnicelor vechi cu aparate noi, eficiente energetic, au fost valorificate de gospodăriile din Republica Moldova în cadrul sesiunii Programului de Vouchere pentru Electrocasnice (EcoVoucher), desfășurată în perioada 14 aprilie – 4 mai 2025.

Programul dezvoltat de Guvernul Republicii Moldova cu sprijinul Uniunii Europene și finanțat, în această ediție, de Norvegia, urmărește înlocuirea aparatelor ineficiente energetic cu unele moderne, contribuind, astfel, la reducerea consumului de energie electrică, diminuarea cheltuielilor gospodăriilor și îmbunătățirea confortului locativ pentru cei mai vulnerabili cetățeni.

Cei mai numeroși beneficiari ai acestei sesiuni au fost familiile cu mulți copii – 4.732. Dintre acestea, majoritatea au fost familii cu trei sau mai mulți copii, aflate în situații de vulnerabilitate energetică. Totodată, 1.228 de vouchere au fost valorificate de gospodăriile formate din doi sau trei vârstnici de peste 63 de ani.

„Popularitatea programului EcoVoucher este în continuă creștere, ceea ce reflectă în mod clar sporirea încrederii populației în această inițiativă. În sesiunea recent încheiată, am depășit numărul de 25.000 de beneficiari, care au valorificat vouchere de la lansarea programului – familii care nu doar că au acces acum la echipamente moderne și eficiente din punct de vedere energetic, ci, se bucură și de un confort sporit și o calitate mai bună a vieții”, a declarat Ion Muntean, directorul Centrului Național pentru Energie Durabilă.

Fiecare voucher, în valoare de 6.000 MDL, a acoperit până la 70% din costul unui nou aparat electrocasnic. Până acum, peste 25.500 de vouchere au fost valorificate prin Programul EcoVoucher, sprijinind mii de gospodării din întreaga țară să reducă consumul de energie și să își modernizeze echipamentele din locuință.

„Norvegia este mândră să sprijine tranziția Republicii Moldova către eficiență energetică. Prin programul EcoVoucher ajungem, totodată, la familii care au nevoie urgentă de susținere – părinți care cresc mai mulți copii și persoane în vârstă. Ne bucurăm să vedem cum acest program contribuie la conștientizarea importanței electrocasnicelor eficiente energetic și are, în același timp, un impact pozitiv asupra mediului, prin reducerea emisiilor de CO₂ și reciclarea echipamentelor vechi”, a declarat  Kamilla H. Kolshus, Chargé d’Affaires al Oficiului Ambasadei Norvegiei la Chișinău.

„Această sesiune confirmă încă o dată că mecanismul EcoVoucher funcționează: este larg perceput, accesibil și are în continuare potențial de extindere. Suntem onorați să sprijinim acest efort colectiv care promovează înțelegerea noii etichete energetice a UE și evidențiază beneficiile sale imediate în termeni de economii și inovație tehnologică”, a declarat Christian Borchard, manager de implementare al componentei E4M din cadrul GIZ, finanțată de Norvegia.

Următoarea sesiune a Programului EcoVoucher urmează să fie lansată în curând, oferind noi oportunități pentru gospodăriile din Republica Moldova de a face trecerea la electrocasnice eficiente energetic.

Detalii despre program, instrucțiuni privind utilizarea voucherului și lista magazinelor partenere sunt disponibile pe site-ul: www.ecovoucher.md.  Verificarea disponibilității EcoVoucherului se face pe: verificarevoucher.cned.gov.md. De asemenea, beneficiarii de vouchere pot obține mai multe informații la Linia Verde a CNED: 0 8005 5005 sau la adresa de e-mail info@ecovoucher.md.

Această ediție a Programului de Vouchere pentru Electrocasnice este implementată de Centrul Național pentru Energie Durabilă în cadrul proiectului „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova” (E4M). E4M este un proiect implementat de GIZ împreună cu Guvernul Republicii Moldova, finanțat de Guvernul Germaniei și cofinanțat de Uniunea Europeană, Norvegia și Danemarca. Ediția curentă a Programului de Vouchere pentru Electrocasnice este finanțată de Norvegia.

Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) este instituția publică din subordinea Ministerului Energiei care are misiunea de a coordona și de a organiza activitățile orientate spre asigurarea implementării politicii de stat în domeniile de activitate atribuite, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare pentru finanțarea și promovarea proiectelor și programelor în domeniile respective într-un mod durabil din punctul de vedere al mediului, al schimbărilor climatice, și care să contribuie la creșterea gradului de securitate energetică a țării.

 

Inapoi la arhiva noutaților