[ X ]
Apel public către premierul Dorin Recean! Alternativa Clinic: Cerem aprobarea de urgență a regulamentului și criteriilor de acreditare pentru prestatorii de servicii FIV
12 Martie

 

Alternativa Clinic” a lansat astăzi un Apel către prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, ministrul Sănătății, Ala Nemerenco și directorul Agenției de Transplant, Grigore Romanciuc – în care solicită aprobarea de urgență a regulamentului și criteriilor de acreditare pentru prestatorii de servicii (fertilizarea in vitro) FIV și asigurarea unei aplicări echitabile a legislației pentru toate clinicile.

 

În apelul publicat pe pagina de Facebook a clinicii, autorii spun că sunt victime ale unei campanii de dezinformare și denigrare, menită să afecteze imaginea clinicii și să submineze activitatea acesteia în domeniul reproducerii asistate medical. În Apel, ei au explicat în detaliu situația în care se află clinica.

 

„Clinica Alternativa Clinic a fost fondată în anul 2022, având la bază o echipă de specialiști cu cea mai vastă experiență în fertilizarea in vitro (FIV) din Republica Moldova. Fondatorul clinicii, Prof. Veaceslav Moșin, este un pionier al acestui domeniu, contribuind la fondarea primului laborator FIV în anul 1994 și la nașterea a peste 5000 de copii prin această metodă.

Pentru a asigura servicii la cele mai înalte standarde, clinica dispune de un spațiu complet renovat, echipamente moderne și toate autorizațiile necesare, emise de autoritățile competente:

• Autorizația sanitară de funcționare, emisă de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) Nr. 016979/2022/1500 din 23 decembrie 2022.

• Regulamentul de organizare și funcționare, aprobat de Ministerul Sănătății, Nr. 1249 din 28 decembrie 2022.

• Certificatul de acreditare emis de ANSP, Nr. 1856 din 07 iulie 2023.

 

Aceste documente confirmă că Alternativa Clinic activează în conformitate cu legislația în vigoare, fiind un prestator autorizat de servicii de medicină reproductivă. Aceste documente sunt publice și afișate pe panoul informativ al clinicii, precum și pe pagina oficială alternativaclinic.md

În partea ce ține de activitatea acesteia, FERTIL MED SRL “Alternativa Clinic” reținem că este un centru medical de excelență și inovație specializat în diagnosticul și tratamentul infertilității, inclusiv Fertilizare In Vitro (FIV).

 

Clinica a fost fondată de către Profesorul Veaceslav Moșin, expert și pionier în FIV cu experiență de peste 40 de ani. Datorită experienței și profesionalismului manifestat, până în prezent, datorită Prof. Veaceslav Moșin s-au născut peste 5000 de copii de pe urma procedurii FIV.

 

La FERTIL MED SRL „Alternativa Clinic”, sub ghidarea Profesorului Veaceslav Moșin a fost implementat cel mai avansat laborator FIV din țară, dotat cu echipamente de ultimă generație și standarde la cel mai înalt nivel. Au fost implementate metode personalizate de tratament, inclusiv pentru cazurile complexe. Spre exemplu, am obținut o rată remarcabilă de succes la femei de peste 40 ani de aproape 30%, pe când media europeană este până la 15%!

 

Doar la FERTIL MED SRL „Alternativa Clinic”, sub conducerea Profesorului Veaceslav Moșin au fost implementate mai multe tehnici inovatoare în diagnosticul și tratamentul infertilității, dintre care:

 

– Înlăturarea chisturilor ovariene: Prof. Veaceslav Moșin a implementat o tehnică minim-invazivă, inovativă și foarte eficientă de înlăturare a chisturilor ovariene ce constă în puncția aspirativă a chistului cu alcoolizarea capsulei ghidată ecografic. Beneficiile procedurii sunt: fără afectarea țesutului ovarian, fără operație laparoscopică, fără anestezie generală și fără spitalizare. Până în prezent au fost efectuate peste 305 proceduri de înlăturare a chisturilor ovariene. Rata de recidivă a fost la maxim 10 cazuri, iar complicații 0.

 

– Transferul de embrioni ghidat ecografic vaginal: Doar la FERTIL MED SRL „Alternativa Clinic”, o tehnică nouă care se aplică în doar câteva clinici din lume. Această tehnică a fost optimizată și îmbunătățită de către Prof. Veaceslav Moșin. Astfel, pentru majoritatea pacientelor obeze și care au coluri uterine dificile, transferul de embrioni devine mult mai lejer. Această tehnică a fost aplicată la peste 200 de paciente, asigurând un transfer lejer de embrioni în cavitatea uterină de 99%. Aplicând această tehnică, rata de implantare e cu 10-15% mai mare decât cea tradițională.

 

– Implementarea tehnicilor de diagnostic genetic preimplantațional. Laboratorul FIV al Alternativa clinic posedă toate echipamentele necesare pentru efectuarea în siguranță a biopsiilor de embrioni, iar embriologii noștri au trecut instruirea necesară și suntem pregătiți pentru efectuarea testelor genetice preimplantaționale PGT-A, PGT-m în cooperare cu renumitele companii internaționale în domeniu Igenomix și Cooper Surgical. Aceste tehnologii vor permite de a scade riscul conceperii unei sarcini cu embrioni cu malformații cromozomiale sau genetice.

 

– Terapia de rejuvenare/întinerire a ovarelor (PRP Ovarian): metodă foarte eficientă de stimulare a ovarelor înainte de procedura FIV, care drept scop îmbunătățirea semnificativă a răspunsului ovarian la tratamentele de reproducere asistată. Astfel cresc șansele de obținerea a unei sarcini. . Până în prezent au fost efectuate peste 605 proceduri, iar rata de succes 78%.

 

– Terapia de rejuvenare/întinerire a endometrului (PRP Endometrial): metodă inovatoare care stimulează grosimea și crește calitatea endometrului, ceea ce este crucial pentru implantarea embrionului și obținerea unei sarcini reușite, în special în cazurile de eșec repetat al FIV. Până în prezent au fost efectuate peste 495 proceduri, iar rata de succes 75%.

 

– Histeroscopia Endosee® Advance System: în premieră pentru Republica Moldova, la FERTIL MED SRL “Alternativa Clinic” se folosește cea revoluționară, inovativă, informativă și sigură metodă de diagnostic și tratament a afecțiunilor cavității intrauterine. Până în prezent au fost efectuate peste 185 proceduri, iar complicații 0.

 

– Sonohisterografie cu Spumă (HyFoSy): doar la FERTIL MED SRL “Alternativa Clinic”, a fost implementată o tehnică specială care presupune utilizarea spumei cu efect anti-inflamator în investigarea minim-invazivă a cavității și trompelor uterine. Procedura este minim-invazivă, fără anestezie generală și cu folosirea unui aparat ecografiei 3D ultra-performant. Până în prezent au fost efectuate peste 408 proceduri, iar complicații 0.

 

– Înseminare tehnica „Balloon”: este o tehnică specială care presupune un timp mai îndelungat în care sperma este menținută mai mult în cavitatea uterului, astfel cresc șansele de concepție. Până în prezent au fost efectuate peste 94 de proceduri. Rata de succes 20%.

 

– Terapia de curățare a sângelui (Plasmafereza) înainte de procedura FIV: procedură foarte eficientă pentru curățarea sângelui de diverse toxine, exces de anticorpi, antigene, alergeni, complexe imune și alte componente care pot fi dăunătoare. Aceste proceduri de purificare a sângelui cresc calitatea ovocitelor, spermatozoizilor și a embrionilor. Prin urmare, cresc șansele de reușită după procedura FIV și obținerea sarcinii. Au fost efectuate peste 2500 de proceduri, cu efecte benefice la majoritatea pacientelor.

 

Pentru a facilita accesul la procedura FIV pentru cât mai multă populație, FERTIL MED SRL „Alternativa Clinic” în 2024, a participat la:

 

– Programul Național (CNAM) de Suport Financiar FIV: 5 din 9 dosare (55%) teste de sarcini pozitive.

– Programul Municipal de Suport Financiar FIV: 28 din 65 dosare (43%) teste de sarcini pozitive.

 

De menționat că, în cazul Programului Municipal, din cele 100 total de cazuri alocate pentru municipiul Chișinău, 69 de cupluri au ales „Alternativa Clinic”.

 

Pe lângă aceasta, „Alternativa Clinic” regulat lansează oferte și promoții pentru diverse servicii. De remarcat că, centrul medical oferă reducere de 20% pentru pacienții oncologici care doresc să urmeze tratamente de infertilitate și prezervarea fertilității.

 

„Alternativa Clinic” va găzdui în perioada 1-4 aprilie 2025 un forum științifico-practic pe tematica – conduita pacienților cu eșecuri repetate FIV și după vârsta de 40 ani, prezervarea fertilității la pacienții oncologici. La eveniment vor participa renumiți experți în domeniu din Ucraina, Estonia și Grecia. Tot în această perioadă, FERTIL MED SRL „Alternativa Clinic” va oferi consultații gratuite pentru pacienții cu cazuri complexe de infertilitate și pentru pacienții oncologici în colaborare cu experți naționali și internaționali.

 

Echipa SRL „Alternativa Clinic” a participat la numeroase conferințe și congrese locale și internaționale, cum ar fi cel mai prestigios congres din domeniu – ESHRE.

 

„Alternativa Clinic” are multiple colaborări internaționale cu parteneri lideri în domeniul reproducerii asistate, cum ar fi: CooperSurgical (SUA), Kitazato (Japonia), NordicCell (Danemarca), Igenomix (Spania), X-Lab Solutions (România), Elta 90 MR (România) și altele.

 

Centrul medical SRL „Alternativa Clinic” are stabilite la fel și colaborări cu clinici de top din Europa, precum IVI Fertility (Barcelona), CRA Barcelona (Barcelona), “Мати та дитина” (Ucraina) și Nadiya (Ucraina).

 

2. Lipsa unui cadru normativ clar pentru autorizarea serviciilor de reproducere asistată

 

Prin Legea Nr. 339/2022, publicată în Monitorul Oficial pe 30 decembrie 2022, s-a impus obligativitatea ca toate clinicile care prestează servicii de fertilizare in vitro să obțină o autorizare de la Agenția de Transplant. În prezent, niciun prestator de servicii FIV din Republica Moldova – inclusiv Repromed, Medpark, Terramed și Clinica Familia – nu a obținut această autorizare, deoarece nu există un regulament aprobat care să reglementeze procesul de acreditare. Acest aspect este confirmat și de Ministerul Sănătății în comunicatul său oficial:

https://ms.gov.md/comunicare/comunicat-de-presa/

 

3. Alternativa Clinic a fost prima clinică care a solicitat autorizarea de la Agenția de Transplant

 

În ciuda vidului legislativ existent, Alternativa Clinic a fost prima instituție medicală care a depus o solicitare oficială către Agenția de Transplant pentru autorizarea activităților de fertilizare in vitro.

• 17 august 2023 – Alternativa Clinic a transmis o solicitare oficială către Agenția de Transplant.

• 19 septembrie 2023 – Clinica a depus un dosar complet de 194 de pagini la Agenția de Transplant, înregistrat sub Nr. 174/19.09.2023.

• 17 noiembrie 2023 – Agenția de Transplant a răspuns că procesul de autorizare nu poate fi inițiat până la elaborarea unui regulament specific, care trebuia aprobat de Consiliul Național pentru Reproducerea Umană Asistată Medical – un organ care nu era constituit la acel moment.

 

Ulterior, prin Ordinul Ministerului Sănătății Nr. 529/18 iunie 2024, acest consiliu a fost înființat. La ședința din 14 noiembrie 2024, organizată împreună cu Agenția de Transplant și reprezentanții tuturor clinicilor FIV, s-au discutat Regulamentul privind activitatea serviciilor de reproducere umană asistată medical și criteriile de acreditare, dar până în prezent, acestea nu au fost aprobate oficial.

De asemenea, la 15 noiembrie 2024, Agenția de Transplant a solicitat clinicilor să vină cu sugestii privind criteriile de autorizare, însă până în prezent, aceste criterii nu au fost adoptate oficial.

 

4. Dezinformarea și atacurile nefondate împotriva clinicii noastre

 

În ultimele zile, în spațiul public au fost răspândite acuzații false despre activitatea clinicii noastre, insinuându-se că aceasta ar funcționa ilegal. Aceste acuzații sunt nefondate și parte dintr-o campanie organizată de discreditare, menită să inducă în eroare opinia publică și pacienții.

În plus, constatăm că presa nu a solicitat informații oficiale înainte de a publica aceste acuzații, iar autoritățile nu au venit cu o reacție în acest sens, ceea ce a contribuit la amplificarea confuziei în acest domeniu.

 

5. Întrebări la care solicităm răspuns oficial din partea Guvernului, Ministerului Sănătății și Agenției de Transplant

 

Având în vedere cele expuse mai sus, adresăm următoarele întrebări:

1) De ce, până în prezent, nu a fost elaborat și aprobat cadrul normativ necesar pentru autorizarea prestatorilor de servicii FIV de către Agenția de Transplant?

2) De ce justiția este aplicată selectiv, iar unele clinici sunt vizate de atacuri publice, în timp ce altele funcționează fără să fie investigate?

3) Cine se află în spatele acestei campanii de dezinformare și intimidare împotriva FERTIL MED SRL „Alternativa Clinic” și la comanda cui au fost lansate aceste acuzații false?

4) Ce măsuri va lua Guvernul Republicii Moldova pentru a clarifica situația clinicilor de fertilizare in vitro și pentru a accelera procesul de reglementare?

 

6. Solicitări către Prim-ministru, Ministerul Sănătății și Agenția de Transplant

 

În acest context, solicităm:

• Elaborarea și aprobarea de urgență a regulamentului și criteriilor de acreditare pentru prestatorii de servicii FIV.

• Asigurarea unei aplicări echitabile a legislației pentru toate clinicile, fără tratament preferențial sau discriminare.

• Investigarea campaniei de dezinformare îndreptate împotriva clinicii noastre și tragerea la răspundere a celor implicați în răspândirea informațiilor false.

• Revenirea cu o reacție publică pe marginea subiectului vizat.

Clinica noastră își desfășoară activitatea în deplină transparență, respectând toate normele legale în vigoare, și are ca scop principal ajutorarea cuplurilor care își doresc să devină părinți.

Avem încredere că veți acționa pentru a asigura o reglementare clară și echitabilă a acestui domeniu, precum și pentru protejarea prestatorilor onești de astfel de atacuri nejustificate.

În acest context reiterăm că pentru perioada 2023-2025, FERTIL MED SRL “Alternativa Clinic” a făcut transfer către SFS (Serviciul Fiscal de Stat), în valoare totală de: 9 081 169 MDL, are 46 de angajați.

 

În total pentru perioada 2023-2025, FERTIL MED SRL „Alternativa Clinic” a prestat servicii la: 28 967 pacienți, efectuând 7 040 de proceduri. Astfel, dacă ar fi sistată activitatea centrului medical FERTIL MED SRL “Alternativa Clinic”, ar avea de suferit peste 1000 de pacienți pentru care sunt preconizate proceduri în următoarea perioadă” – se spune în Apel.

 

 

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Președintele Parlamentului: Dodon, nu vrea ca banii europeni să vină în Moldova pentru dezvoltare și infrastructură
    Politică |
  2. Partidul Republican „INIMA MOLDOVEI” a desfășurat un protest în fața Președinției „împotriva guvernării nelegitime a Maiei Sandu”
    Politică |
  3. PSRM cere dezbateri publice privind sprijinul anunțat de UE: Nu este un ajutor real, ci încă un pas spre îndatorarea excesivă a țării
    Politică |
  4. Vlad Batrîncea către ambasadorul Danemarcei: Din cauza incompetenței autorităților, Republica Moldova se confruntă cu o criză profundă
    Politică |
  5. Apel public către premierul Dorin Recean! Alternativa Clinic: Cerem aprobarea de urgență a regulamentului și criteriilor de acreditare pentru prestatorii de servicii FIV
    Business |
  1. Liderul CUB: În acest moment, nu-i suficient să te plângi pe la alte cancelarii străine, să invoci permanent „război hibrid” și alte pericole dacă nu ești capabil să stai de vorbă cu toți proeuropenii
    Politică |
  2. PSRM cere dezbateri publice privind sprijinul anunțat de UE: Nu este un ajutor real, ci încă un pas spre îndatorarea excesivă a țării
    Politică |
  3. Președintele Parlamentului: Dodon, nu vrea ca banii europeni să vină în Moldova pentru dezvoltare și infrastructură
    Politică |
  4. Partidul Republican „INIMA MOLDOVEI” a desfășurat un protest în fața Președinției „împotriva guvernării nelegitime a Maiei Sandu”
    Politică |
  5. Vlad Batrîncea către ambasadorul Danemarcei: Din cauza incompetenței autorităților, Republica Moldova se confruntă cu o criză profundă
    Politică |