Se votează până iese

Pentru Republica Moldova anul 2018 lasă în urmă doar două mari „realizări” guvernamentale: invalidarea rezultatului alegerilor pentru Primăria Chişinăului (câştigate pe drept de către Andrei Năstase, unul dintre cei doi lideri pro-europeni ai opoziţiei) şi deteriorarea accelerată a relaţiilor cu Uniunea Europeană, fapt ce a dus la sistarea finanţărilor externe, esenţiale pentru o ţară ajunsă în pragul sărăciei.

Singurii moldoveni câştigători pentru finalul anului care stă să se termine au fost câţiva oameni din anturajul oligarhului Plahotniuc care, cu o viteză fulgerătoare, au fost răsplătiţi pentru loailitate fiind instalaţi în funcţii cheie în Stat. În numai o săptămână oameni care în aprilie 2009, în perioada Revoluţiei Tinerilor, erau în slujba lui Voronin şi care acum au fost reactivaţi în slujba lui Plahotniuc au fost numiţi (unii chiar fără concurs!) judecători la Curtea Constituţională iar alţii, aflaţi în funcţii de conducere în 2014, în timpul dispariţiei celebrului miliard de euro din sistemul bancar moldovenesc, s-au trezit în funcţii de conducere la Curtea de Conturi, Consiliul Concurenţei, Autoritatea Naţională de Reglementări în Energetică ori la Consiliul Coordonator al Audiovizualului. Doar ca o paranteză, unul dintre cei trei noi judecători de la Curtea Constituţională este Artur Reşetnikov, fost consilier al comunistului Voronin şi fost şef al Serviciului de Informaţii şi Securitate în timpul Revoluţiei din 2009, postură din care a acuzat România de „atacuri informatice” şi că a trimis „grupuri de tineri care să atace instituţiile statului Republica Moldova”.

Dar oare de unde atâta grabă într-un sistem care, vorba rusului, înainte de a porni la drum face mai întâi o pauză? O bănuială ar fi că aşa cum nu există Crăciun fără globuri în brad şi salată de boeuf pe masă, în Republica Moldova nu există vreun an fără vreun scrutin electoral, iar de această dată lumea se pregăteşte pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. Iar securizarea funcţiilor cheie în Stat înaintea alegerilor este la fel de importantă precum erau ocuparea gărilor şi a capetelor de pod pentru revoluţionarii lui Lenin.

Ultimul sondaj publicat în acest an arată că din cele 101 de mandate de parlamentar pentru alegerile din februarie 2019 socialiştilor lui Dodon le-ar reveni 48 de poziţii, alianţei pro-europene ACUM (formată din partidele lui Andrei Năstase şi Maia Sandu) 30 de mandate, „democraţilor” oligarhului Plahotniuc doar 17, restul de 6 mandate fiind împărţite de către comuniştii lui Voronin şi partidul lui Ilan şor, marioneta aceluiaşi Plahotniuc. Experienţa anilor trecuţi arată însă că ceea ce ar trebui să fie un motiv de speranţă pentru opoziţia pro-europeană (scorul blocului electoral ACUM fiind în creştere faţă de sondajele precedente) trebuie văzut mai degrabă ca un motiv de îngrijorare şi aceasta pentru că, aşa cum s-a văzut şi la alegerile pentru Primăria Chişinăului, guvernanţii pot face uz de orice metodă în cazul în care nu le va conveni rezultatul scrutinului. Inclusiv invalidarea.

Scenariul care se conturează în aceste zile împotriva opoziţiei pro-europene de la Chişinău, cât de fantasmagoric nu ar suna pentru o guvernare care se declară „democrată”, este însă unul sumbru şi pus parcă la cale de o echipă de strategi aflaţi în slujba lui Liviu Dragnea şi Plahotniuc. Linia de atac împotriva opoziţiei, fie că este vorba despre România sau Republica Moldova, funcţionează până acum ca trasă la indigo: ştirile false, lupta cu presa şi societatea civilă, mesajele cu caracter naţionalist împotriva „intervenţiei Uniunii Europene în treburile şi tradiţiile noastre interne”, „europenii” care tratează cu standarde duble guvernele de la Chişinău şi Bucureşti. Când la Bucureşti opoziţia a fost mai întâi acuzată că este plătită cu „bitcoini” de către Soros după care s-a solicitat anchetarea preşedintelui Iohannis pentru „înaltă trădare”, lumea a chicotit la elucubraţiile lui Liviu Dragnea. Iată însă că acelaşi Soros a fost dibuit de către vigilenţii anchetatori de peste Prut că ar fi plătit prin intermediul unei fundaţii nişte bilete de avion liderilor opoziţiei pro-europene de peste Prut pentru a participa la Bruxelles la o conferinţă internaţională. Iar de aici până la solicitarea ca Maia Sandu şi Andrei Năstase, inaimicii guvernării de la Chişinău, să fie cercetaţi pentru „trădare de patrie” nu a mai fost decât un pas. Ce ar însemna aceasta pentru alegerile din februarie 2019? Ei, ce mare lucru, doar interzicerea opoziţiei de a mai participa la scrutin, nu trebuie făcut un capăt de ţară (trădată) din asta.

Iar dacă – la presiunea europenilor – nu va putea fi aplicat acest scenariu, soluţii de avarie se mai pot găsi. Plahotniuc poate lua exemplu de la Dragnea, care şi-a tras la sorţi completele de judecată până când i-a intrat bila norocoasă. Poate îi vine şi lui ideea să îşi organizeaze alegeri la nesfârşit, până când se satură lumea să mai iasă la vot, şi aşa va avea şi el o şansă să căştige un scrutin electoral de unul singur. Apropo, mai ţineţi minte cum înainte de 1989 meciurile lui Steaua Bucureşti erau prelungite atât cât era nevoie ca să mai dea favoriţii lui Ceauşescu un gol?

Radu Popescu a fost consultant politic în Republica Moldova

sursa: ziaruldeiasi.ro