Mediul de afaceri din țara noastră va avea acces la mai multe fonduri europene. Deputații au aprobat, în ședința plenară de astăzi, proiectul de lege care prevede ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind participarea țării noastre la Programul Piața Unică.
Programul Piața Unică reunește activități inițiate în cadrul altor programe europene anterioare. Respectiv, prin implementarea acestuia, va fi oferit un cadru de finanțare mai coerent pentru a sprijini o serie de obiective-cheie. Mai exact, Programul Piața Unică se focusează pe asigurarea securității alimentare, protecția consumatorului și susținerea întreprinderilor mici și mijlocii.
Un alt obiectiv al Programului este elaborarea și difuzarea statisticilor europene de înaltă calitate. Astfel, politicile UE vor putea fi monitorizate și evaluate, iar cetățenii, autoritățile, mediul de afaceri și factorii de decizie vor putea să participe activ la procesul democratic și să ia decizii în cunoștință de cauză.
Republica Moldova va beneficia, pe lângă accesul la instrumentele financiare, și de acces la expertiză, experiență și bune practici ale altor state beneficiare ale Programului. Bugetul total al Programului este de 4,2 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027.
Acordul dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind participarea țării noastre la Programul Piața Unică a fost semnat la 8 septembrie 2023.