[ X ]
Antreprenorii cu potențial de export pot accesa sprijin internațional prin Programul de dezvoltare a furnizorilor locali
4 Iulie

Antreprenorii care dețin o afacere cu potențial de export și sunt gata să facă pasul spre parteneriate cu companii mari sau lanțuri valorice internaționale, acum pot aplica la Programul de dezvoltare a furnizorilor locali, gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului și cu suportul Unității de Implementare a Proiectului Băncii Mondiale de Ameliorare a Competitivității.

Programul prevede sprijin tehnic și consultanță internațională și se adresează companiilor care activează în domenii cu potențial prioritar pentru integrarea în lanțuri valorice internaționale, precum industria agroalimentară, prelucrarea metalelor, piese și componente auto, echipamente industriale sau electronică. Întreprinderile eligibile trebuie să înregistreze o cifră de afaceri anuală de cel puțin 5 milioane de lei, să aibă cel puțin cinci angajați și o activitate sustenabilă demonstrată prin rapoarte financiare din ultimii doi ani.

Fiecare companie selectată va beneficia de o evaluare completă a activității sale. Experții internaționali vor realiza un audit 360 de grade care include analiza proceselor operaționale, situației financiare și poziționării pe piață. În baza acestei evaluări, vor fi elaborate planuri personalizate de dezvoltare a afacerii, axate pe consolidarea capacității de producție, îmbunătățirea produselor sau serviciilor, conformarea la standardele internaționale de calitate și extinderea capacității de export.

Participanții vor avea acces și la ateliere de formare în grup, concentrate pe optimizarea proceselor, eficiență energetică, certificare, tehnologii moderne, precum și la oportunități de conexiune directă cu cumpărători și rețele comerciale din străinătate.

Totodată, programul își propune să contribuie la dezvoltarea capacităților experților locali, prin transfer de know-how, pentru ca astfel de intervenții să poată fi replicate pe termen lung.

Aplicațiile se procesează pe măsură ce sunt recepționate. Înscrierea se face online, prin completarea formularului de pe pagina oficială a instituției.

Cererile vor fi analizate conform unei grile de selecție, care include atât potențialul de export, cât și conformitatea cu cerințele tehnice și financiare ale programului.

Prin această inițiativă, ODA invită antreprenorii să transforme potențialul afacerii lor în performanță reală, să acceseze expertiză de nivel internațional și să facă pasul decisiv către integrarea în economia globală.

Inapoi la arhiva noutaților