În perioada 19 – 30 iulie 2021, inspectorii Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) au continuat acțiunile de prevenire și combatere a transportului ilicit de mărfuri și persoane în trafic național și internațional, respectarea de către conducătorii auto, operatorii de transport rutier a restricțiilor circulației mijloacelor de transport de mare tonaj cu greutatea totală de peste 20 tone pe drumurile naționale – restricție valabilă pentru zilele în care se prognozează o temperatură a aerului ce depășește 30°C.
Astfel, în cadrul acțiunilor de monitorizare și control în toate regiunile țării, inclusiv mun.Chișinău, mun. Bălți, dar și pe traseele de legătură cu punctele de traversare a frontierei de stat Leușeni, Sculeni, Tudora, Costești, Criva, Otaci, Cahul și Giurgiulești au fost aplicate mai multe sancțiuni contravenționale:
? 134 procese-verbale cu privire la contravenție (aplicate amenzi contravenționale în mărime de 9 525 u.c., ceea ce constituie 476 250 lei), în baza art. 197, 200, 204, 207 și 224 ale Codului Contravențional, pentru încălcarea normelor de efectuare a transportului rutier de persoane, mărfuri și colete.
? 28 conducători auto a fost aplicată și măsura de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului rutier prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, pentru încălcarea restricțiilor de circulație pe drumurile publice în perioada caniculară.
?3 operatori de transport rutier s-au ales cu amenzi în mărime de 639 u.c., ceia ce constituie 31 450 lei, sancțiuni prevăzute de art. 197 alin. (29) al Codului Contravențional.
De la începutul anului 2021 și până la 30 iulie curent:
? au fost întocmite 2950 procese-verbale cu privire la contravenție, pentru transportarea ilicită contra cost de persoane, mărfuri și colete și/sau prestarea serviciilor contra cost în lipsa înregistrării în Registrul Operatorilor de Transport Rutier și/sau prestarea serviciilor contra cost cu admiterea încălcărilor prevăzute de norma legală,
? au fost întocmite 462 procese-verbale privind controlul sarcinii pe osie, fiind calculate taxe de folosire a drumurilor în mărime de 28 476 euro.
Cristina Parfeni