[ X ]
ANSA reconfirmă angajamentul RM pentru a extinde lista produselor de origine animală exportate pe piața UE
11 Octombrie

A avut loc evenimentul de încheiere, în format online, a misiunii de audit a Republicii Moldova efectuată de către auditorii Directoratului General pentru Sănătate și Siguranță Alimentară a Comisiei Europene, informează CURENTUL.

Misiunea a avut drept scop, evaluarea implementării controalelor oficiale privind reziduurile și contaminanții la animalele vii și produsele de origine animală, inclusiv controalele privind produsele și medicamentele de uz veterinar.

În cadrul ședinței, au fost prezentate constatările și recomandările preliminare privind capacitățile Republicii Moldova de a demonstra echivalența sistemului de controale oficiale și implementarea Planului Național de Monitorizare a Reziduurilor.

Prezent la eveniment, Radu Musteața, directorul general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) și-a exprimat gratitudinea pentru efortul și sprijinul depus în această perioadă.

„Aducem mulțumiri colegilor din cadrul ANSA și auditorilor care pe tot parcusul acestei perioade au depus un efort major în vederea promovării capacității Republicii Moldova a sistemului de controale oficiale și implementarea Planului Național de Monitorizare a Reziduurilor. De asemenea, aducem reunoștință Comisiei Europene pentru suportul continuu pe care îl oferă țării noastre”, a declarat Musteața.

Directorul general ANSA a reconfirmat angajamentul Republicii Moldova pentru a extinde lista produselor de origine animală exportate pe piața Uniunii Europene.

Misiunea de audit s-a desfășurat în perioada 27 septembrie – 8 octombrie 2021, în format online, având drept obiectiv evaluarea planificării și implementării Planului Național de Monitorizare a Reziduurilor în lapte, ouă și miere, atât la nivel central, cât și teritorial.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților