[ X ]
ANSA inițiază controale la instituțiile de învățământ din Chișinău și țară
7 August

În urma semnalelor parvenite la Președinție privind livrarea la o grădiniță din Capitală a peștelui infectat și a pâinii cu păcură și elemente metalice, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) s-a autosesizat și a inițiat controale la instituțiile de învățământ general din Chișinău, dar și din alte localități ale republicii, transmite CURENTUL.

„Inspectorii din teritoriu acordă o atenție primordială procesului de recepționare, respectării termenilor și condițiilor de păstrare a produselor. Concomitent, la punctele de control sanitar-veterinar de la frontieră sunt supuse unui control mai minuțios loturile de produse alimentare importate. Inspectorii ANSA efectuează verificări și la depozitele furnizorilor de produse, de datoria cărora este asigurarea cerințelor și a condițiilor optime de păstrare și livrare a produselor destinate alimentației copiilor”, se menționează într-un comunicat al Agenției.

Controalele desfășurate au scopul excluderii din alimentație a produselor neconforme, reiterează ANSA.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților