Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) face apel la cetățeni să renunțe la materialele pirotehnice, acestea având un impact negativ nu doar asupra sănătății oamenilor, dar și a animalelor.
ANSA avertizează că, folosirea artificiilor afectează grav patrupezii din casele și curțile Dvs. Sunetele, luminile și substanțele chimice, prezente în pirotehnie provoacă daune acestora.
”Focurile de artificii au un impact devastator asupra tuturor viețuitoarelor. Păsările și animalele de companie se pot speria de sunetele puternice și mișcările neașteptate, iar acestea le provoacă stres. Animalele de companie speriate, se pot dezorienta și adesea pot fugi în direcții necunoscute, apoi nu găsesc drumul spre casă.Un alt efect negativ asupra animalelor poate fi pierderea auzului, sau, în unele cazuri, chiar și reacții epileptice.De aceea, aveți grijă de animalele de companie, de mediul înconjurător și de sănătatea Dvs. Nu vă expuneți unor astfel de riscuri”, avertizează specialiștii.