[ X ]
ANSA a fost vizitată de Ambasadorul R. Lituania în R. Moldova
12 Septembrie

Ambasadorul Republicii Lituania în Republica Moldova, Kestutis Kudzmantas, ieri, a efectuat o vizită la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), transmite CURENTUL.

„În cadrul întrevederii, Directorul General interimar, Ela Malai, a exprimat gratitudine pentru sprijinul acordat Agenției în procesul de dezvoltare și consolidare a capacităților instituționale și umane. Domnul Ambasador a reconfirmat continuitatea susținerii Părții Lituaniene pentru implementarea obiectivelor naționale în domeniul siguranței alimentelor, prin prisma unor instruiri ale inspectorilor ANSA, vizite de studiu și altor oportunități”, comunică ANSA.

Experiența Lituaniei prezintă un interes deosebit pentru Moldova și ar putea contribui la implementarea reformelor actuale, în special a angajamentelor asumate în cadrul Acordului de Asociere semnat între Republica Moldova și Uniunea Europeană, a accentuat Malai.

La întrevedere a participat înaltul consilier UE delegat în cadrul Agenției – Dl Zenonas Stanevicius și șefii direcțiilor din cadrul Agenției.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților