Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va absorbi Inspectoratul Energetic de Stat (IES) și va prelua atribuțiile acestuia în domeniul supravegherii energetice de stat. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi de Executiv, în contextul reformei administraţiei publice centrale, transmite CURENTUL.
Astfel, ANRE va asigura controlul asupra respectării normelor privind exploatarea tehnică şi siguranţa utilizării instalaţiilor electrice, fiind responsabil și pentru utilizarea raţională a energiei electrice şi termice în toate sferele economiei naționale.
Reorganizarea Agenției se înscrie în acțiunile întreprinse de autorități pentru reducerea numărului organelor cu funcții de control asupra activităţii de întreprinzător. ANRE va fi singurul organ de control în domeniul electroenergetic și va avea dreptul să angajeze prin transfer, în limita structurii interne, angajați ai Inspectoratului Energetic de Stat.
Tot astăzi, Executivul a aprobat reorganizarea Biroului Naţional de Statistică (BNS). În acest sens, urmează reorganizarea oficiului central al Biroului prin comasarea unor subdiviziuni cu atribuții omogene. De asemenea, va fi reorganizat Serviciului informaţional al rapoartelor financiare prin lichidarea acestuia şi includerea cu statut de subdiviziune în cadrul BNS. Vor fi reorganizate și subdiviziunile teritoriale pentru statistică – cele 35 de subdiviziuni vor fi reorganizate în 4 centre regionale pentru statistică.
Documentul mai prevede crearea centrului de instruire în domeniul statisticii. După reorganizare, în cadrul instituției vor activa 702 de persoane.
Inspectoratul Energetic de Stat și a Biroul Național de Statistică au fost reorganizate în cadrul reformei administrației publice centrale.
Cristina Parfeni