În cadrul ședinței publice online, Consiliul de Administrație al ANRE a discutat și aprobat proiectul Regulilor pieței energiei electrice, transmite CURENTUL.
Prin aprobarea acestui set de norme, ANRE a îndeplinit prevederile esențiale ale Pachetului Energetic III aferent pieței energiei electrice și a realizat angajamentele asumate de Republica Moldova în cadrul Acordului de Asociere cu UE și a Planului de acțiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană pentru anul 2020.
Regulile pieței energiei electrice creează premisele necesare pentru dezvoltarea unei piețe interne de energie electrică competitive atât prin dezvoltarea surselor de producere a energiei electrice autohtone, cât și prin determinarea semnalelor necesare dezvoltării rețelelor electrice pentru schimburile transfrontaliere de energie și integrarea Republicii Moldova în piața de energie electrică regională și, ulterior, în cea europeană.
Aceste norme creează premise pentru stimularea tranzacționării energiei electrice pe piețele organizate, comparativ cu tranzacționarea bilaterală, și anume costuri mai mici de tranzacționare și atragerea participanților suplimentari pe piață, creșterea concurenței în sector și obligarea furnizorilor de energie electrică să utilizeze diferite tipuri de strategii de ofertare.
Astfel, prin dezvoltarea cadrului normativ secundar aferent Legii cu privire la energia electrică, furnizorii vor fi stimulați să identifice noi surse de energie electrică la condiții mai avantajoase de procurare. Odată cu diversificarea surselor de energie electrică, consumatorii finali vor beneficia de avantajele unei piețe concurențiale și competitive, ceea ce va avea un impact benefic asupra economiei naționale și a populației.
Noul model al pieței energiei electrice urmează să asigure atingerea pe termen lung a următoarelor obiective:
– stabilirea unui cadru juridic clar ce ține de operarea sistemului, facilitarea comerțului cu energie electrică, asigurarea fiabilității sistemului, asigurarea disponibilității și schimbului de date și informații necesare dintre operatorii de sistem și toate celelalte părți interesate, facilitarea integrării surselor regenerabile de energie, utilizarea mai eficientă a rețelei electrice și sporirea concurenței în beneficiul consumatorilor finali;
– crearea premiselor pentru integrarea pieței energiei electrice a Republicii Moldova în piața regională și în cea europeană;
– introducerea unei entități care să gestioneze tranzacțiile efectuate pe piețele organizate pe termen scurt (operatorul pieței de energie electrică), în scopul asigurării minimizării riscurilor financiare pentru participanții la piață.
Totodată, în scopul implementării unor mecanisme concurențiale în procesul de achiziționare a energiei electrice, Regulile pieței energiei electrice instituie norme privind procedura de procurare a energiei electrice de către furnizorii serviciului universal, furnizorii de ultimă opțiune și operatorii de sistem, prin care se creează premise pentru apariția unor potențiali furnizori noi de energie electrică pe piața angro și, implicit, creșterea concurenței pe acest segment.
Regulile pieței energiei electrice urmează a fi implementate în câteva etape, după cum urmează:
1. Punerea în aplicare a noii proceduri de procurare a energiei electrice;
2. Lansarea pieței contractelor bilaterale, a regulilor notificărilor fizice, a regulilor de soluționare a dezechilibrelor și contractarea energiei electrice de echilibrare conform dispozițiilor finale și tranzitorii din Reguli;
3. Crearea pieței zilei următoare, a pieței pe parcursul zilei și a pieței energiei electrice de echilibrare conform prevederilor Legii 107/2016 cu privire la energia electrică.
Regulile pieței energiei electrice în versiune nouă reprezintă rezultatul unui efort colectiv considerabil realizat de către reprezentanții ANRE, participanții la piața de energie electrică și reprezentanții autorităților publice centrale pe parcursul ultimilor ani.
Un rol special la atingerea obiectivului de aprobare a Regulilor pieței energiei electrice îl are Secretariatul Comunității Energetice, care s-a implicat activ și a oferit asistență și consultanță în anii 2017-2020.
ANRE încurajează operatorii pieței energiei electrice să depună toate eforturile pentru preluarea și implementarea regulilor pieței energiei electrice și crearea premiselor pentru buna funcționare a pieței angro de energie electrică.
Cristina Pendea