[ X ]
Anna Smolnițchi – însărcinată cu al treilea copil: Voiam să fim pregătiți fizic, emoțional și spiritual
15 Martie

Jurnalista Anna Smolnițchi va deveni mămică pentru a treia oară. Ea va aduce pe lume un băiețel, informează CURENTUL.

„Da, am planificat-o. Eu sunt pentru concepția conștientă. Voiam să fim pregătiți fizic, emoțional și spiritual. A existat o perioadă în care nici nu mă puteam gândi la al treilea copil. Și atunci, consider că este foarte important să vină această dorință din sufletul ambilor parteneri, nu pentru că soțul vrea o echipă de fotbal, sau bunica – mulți nepoți. Nici pentru că ar recomanda cărțile să nu se lase o diferență mare de vârstă între copii. Da, diferența mică de ani între frați e un atu, însă se face praf din ea, dacă părinții nu își doresc din toată inima acest copil. Ca să fie fericit, copilașul trebuie să fie dorit și așteptat cu ardoare de cuplu. Mai consider că sufletul alege când să vină. Nașterea unui copil este rezultatul acordului al cel puțin trei suflete: al mamei, al tatălui și al copilului. Așadar, noi am planificat sarcina” a dezvăluit Anna, într-un interviu pentru mamaimperfecta.md.

Pe lângă aceasta, Anna pentru sursa citată a mai spus că își dorește să nască în apă, iar numele copilului a fost deja ales.

„Da, foarte mult. Am aflat recent că la maternitatea nr. 2 se permite și expulzia nou-născutului în apă…”

„Da, la noi numele e pregătit încă de la primul copil. La prima ultrasonografie medicul mi-a spus că ar putea fi băiat și eu am gândit timp de câteva luni că voi fi mama lui Luca (numele lui se referă la „lumină”, deci e purtător de lumină – o semnificație care îmi pare extrem de frumoasă). Și iată că eu îi tot spuneam Luca, până la următoarea ultrasonografie, când s-a constatat că, de fapt, așteptam o fetiță” a spus ea.

Anna are două fetițe de 2 și 3 ani.

Cristina Tomac

Inapoi la arhiva noutaților