[ X ]
ANI va efectua din oficiu controlul averii a subiecților de interes public, care și-au declarat averea pentru anul 2020
14 Aprilie

Președintele Autorității Naționale de Integritate (ANI), Rodica Antoci, a semnat un ordin cu privire la controlul obligatoriu, din oficiu, al declarațiilor anuale de avere și interese personale depuse pentru anul 2020 de către subiecții de interes public, transmite CURENTUL.

Astfel, aria de control a fost extinsă, fiind identificate spre control declarațiile depuse de mai mulți demnitari și funcționari de rang înalt, din circa 40 de categorii de subiecți ai declarării.

Suplimentar, în același ordin, s-au regăsit și declarațiile de avere și interese personale depuse de către funcționarii publicii de conducere ai Autorității Naționale de Integritate.

Potrivit ordinului, controlul declarații de avere și interese personale va demara la data de 4 mai 2021 (la finele perioadei în care este posibilă rectificarea declarațiilor). Astfel, vor fi vizați pentru control obligatoriu: Președintele, Vicepreședintele, judecătorii Curții de Apel și Curții Supreme de Justiție; Președintele, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, inspectorii-judecători ai Inspecției judiciare;Președintele, judecătorii, judecătorii asistenți ai Curții Constituționale; Procurorul General, adjuncții Porcurorului General și procurorii de toate nivelurile;Președintele, membrii Consiliului Superior al Procurorilor;Deputații din Parlamentul Republicii Moldova; Membrii Guvernului Republicii Moldova- Prim-ministrul, Prim-viceprim-ministrul, Viceprim-miniștrii, miniștrii); Guvernatorul, Prim-viceguvenatorul Băncii Naționale, membrii Consiliului de Supraveghere și Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei, șefii/șefii adjuncți ai subdiviziunilor Băncii Naționale;Directorul, directorul adjunct al Serviciului de Protecție și Pază de Stat; Directorul, directorul adjunct al Centrului Naționale Anticorupție, șefii/șefii adjuncți de subdiviziuni din cadrul CNA; Șefii de subdiviziuni din cadrul Autorității Naționale de Integritate;Conducătorii Agențiilor de stat;Conducătorii Ministerelor și ai instituțiilor din subordinea acestora;Conducătorii instituțiilor monitorizate de Guvernul Republicii Moldova.

Suplimentar, în condițiile legii, vor fi selectate spre control, în mod aleatoriu, ½ din declarațiile anuale de avere și interese personale depuse de către: Președintele Republicii Moldova; Secretarul General al Guvernului Republicii Moldova;Secretarii de stat;Președintele Adunării Populare a Unității teritoriale autonome Găgăuzia;Președintele Comisiei permamente a Adunării Populare a Unității teritoriale autonome Găgăuzia;Prim-vicepreședintele și vicepreședintele Comitetului Executiv al Unității teritoriale autonome Găgăuzia;Președinții și vicepreședinții raioanelor Avocații Poporului; Conducerea și membrii Curții de Conturi a Republicii Moldova;Conducerea și adjuncții Serviciului de Informații și Securitate;Conducerea și adjuncții Comisiei electorale Centrale;Conducerea și membrii Consiliului Audiovizualului;Președintele Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurării egalității; Conducerea Agenției Naționale pentru Reglementare Energetică; Conducerea și adjuncții Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației;Conducerea, adjuncții și consilierii pentru soluționarea contestațiilor ai Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor;Conducerea, adjuncții și membrii Plenului Consiliului Concurenței;Conducerea și adjunctul Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal;Conducerea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor;Conducerea Companiei Naționale de Asigurări în Medicină;Conducerea Casei Naționale de Asigurări Sociale;Agentul Guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului;Conducerea și adjunctul Serviciului prevenirea și combaterea spălării banilor;Șeful, adjuncții oficiilor Cancelariei de Stat, reprezentanții Guvernului în teritoriu.

Referitor la controlul declarațiilor depuse de către conducerea ANI și inspectorii de integritate, urmează să se expună Consiliul de Integritate, care dispune de competențele legale necesare în acest sens, ANI a expediat și un demers oficial în adresa acestuia la 26 martie 2021.

Inapoi la arhiva noutaților