În primele 9 luni ale anului 2019, cei 7 și ulterior 11 inspectori de integritate au verificat 1663 de declarații și au primit spre examinare 340 de sesizări, transmite CURENTUL.
Drept urmare, au fost perfectate 295 de procese-verbale de inițiere sau de neinițiere a controlului și 98 de acte de constatare, două treimi dintre care s-au soldat cu încălcări.
Astfel, 50 de acte de constatare s-au referit la încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese, 17 – al incompatibilităților, 6 – al averilor și intereselor personale și 1 – al restricțiilor.
Urmare a rămânerii definitive a actelor de constatare, în privința a 61 de persoane verificate, s-a solicitat sau se va solicita încetarea mandatului, a raporturilor de muncă ori de serviciu, fiind decăzuți din dreptul de a mai exercita o funcție publică sau o funcție de demnitate publică pe un termen de 3 ani.
Totodată, în aceeași perioadă, Inspectoratul de integritate a inițiat 90 de cauze contravenționale, în cadrul cărora a aplicat amenzi în sumă 93 500 de lei, și a eliberat aproape 1000 de certificate de integritate.
Cele mai multe contravenții (43) s-au referit la art. 3302 „Încălcarea regulilor de declarare a averii și intereselor personale” ( Depunerea tardivă sau nedepunerea declarațiilor). Procese-verbale contravenționale de acest fel au fost perfectate în privința a 14 deputați sau ex-deputați, 7 judecători, 7 procurori, 6 primari ș.a.
Mai multe detalii despre activitatea inspectorilor în 9 luni ale anului 2019 găsiți aici.
Amintim că, la moment, Inspectoratul de Integritate al Autorității Naționale de Integritate dispune de 14 inspectori, ceea ce constituie o treime din totalul funcțiilor prevăzute.
Cristina Parfeni