[ X ]
ANI face precizări privind declararea averii de către președinții și vicepreședinții de raion
5 Noiembrie

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) susține că, potrivit Legii 436/2006, art. 49 alin. (1), consiliul raional alege președintele raionului, la propunerea a cel puțin o treime din consilierii aleși, cu votul majorității consilierilor aleși, informează CURENTUL.

În cazul în care candidatura propusă nu întrunește votul majorității consilierilor aleși, în termen de 8 zile se convoacă o nouă ședință în vederea efectuării votării repetate.

„Dacă şi după votarea repetată nici una din candidaturile propuse nu întrunește votul majorității consilierilor aleși, în termen de 3 zile se organizează o votare suplimentară, în urma căreia se consideră ales candidatul care întrunește cel mai mare număr de voturi. Vicepreședinții raionului se aleg de consiliul raional, la propunerea președintelui raionului, conform procedurii prevăzute la alin.(1). În funcţia de președinte și vicepreședinte poate fi aleasă orice persoană, inclusiv din rândul consilierilor. Președintele şi vicepreședintele raionului își prezintă demisia în fața consiliului raional. Mandatul președintelui şi cel al vicepreședintelui raionului încetează odată cu mandatul consiliului raional. Președintele şi vicepreședinții raionului cad sub incidența Legii privind statutul alesului local şi Legii cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică”, se spune în comunicat.

Potrivit ANI, cu referire la Legea nr. 133/2016 privind declararea averii și intereselor personale, la validarea mandatului ori al numirii în funcția de președinte sau de vicepreședinte, apare stringent necesitatea depunerii declarației de avere și interese personale, în termen de 30 de zile de la data angajării, validării mandatului, unde se selectează temeiul depunerii „la angajare/validare mandat”.

„În declarație se vor indica veniturile obținute de către subiectul declarării, împreună cu membrii de familie, concubinul/concubina lui în anul fiscal precedent, de asemenea bunurile deținute și interesele personale, la data depunerii declarației. Ulterior, după încetarea mandatului sau a raporturilor de muncă ori de serviciu, subiectul declarării la fel este obligat să depună declarația de avere și interese personale în termen de 30 de zile de la data încetării mandatului, a raporturilor de muncă sau de serviciu. În declarație se vor indica veniturile obținute de către subiectul declarării împreună cu membrii de familie, concubinul/concubina lui în anul fiscal curent, de asemenea bunurile deținute și interesele personale la data depunerii acesteia”, se mai spune în comunicat.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților