[ X ]
ANI: Au fost pornite cauze contravenționale pe numele unui fost secretar de stat și a unui procuror
28 Septembrie

În perioada 21-25 septembrie curent, Inspectoratul de Integritate al ANI a inițiat controlul averii în privința unui deputat din Parlamentul Republicii Moldova și a unui conducător interimar de Penitenciar, informează CURENTUL.

Totodată, un președinte de raion și doi primari din raionul Cahul și Criuleni sunt vizați în procedurile de control inițiate pentru încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese.

În același timp, au fost pornite cauze contravenționale pe numele unui fost secretar de stat și a unui procuror din Procuratura Cahul.

La fel, inspectorii de integritate au întocmit trei procese verbale cu privire la contravenție pe numele unor procurori din Procuratura Chișinău și Rezina.

De menționat că săptămâna trecută, inspectorii de integritate au stabilit amenzi în cuantum de peste 10 mii de lei.

Mai multe detalii despre încălcările admise și ce subiecți mai sunt vizați în procedurile ANI, vedeți în următoarea informație:

I. Au fost inițiate în total 11 controale:

Avere – Un deputat din Parlamentul Republicii Moldova, un șef interimar și un specialist principal din cadrul Penitenciarelor;

Conflict de interese – Un președinte de raion, un conducător de întreprindere municipal din Briceni, doi primari din raioanele Cahul și Criuleni, un director de liceu și gimnaziu din raioanele Glodeni și Cahul;

Incompatibilități – Doi funcționari publici din cadrul APL din Sîngera și Rezina.

II. Au fost pornite în total 5 cauze contravenționale pentru:

Nedepunerea sau depunerea tardive a declarațiilor de avere și interese personale – Un procuror sin procuratura Cahul, un inspector din cadrul ANSA, un consilier din cadrul APL Stăuceni și un director de gimnaziu din raionul Glodeni;

Încălcarea regimului juridic al restricțiilor – Un fost secretar de stat.

III. Au fost întocmite 6 procese verbale cu privire la contravenție pentru:

Nedepunerea sau depunerea a declarațiilor de avere și interese personale – Trei procurori în Procuratura municipiului Chișinău și Rezina, un inspector din cadrul Inspecției de Stat în Construcții, un consilier din Consiliul orașului Durlești, Chișinău și un director de gimnaziu din raionul Glodeni;

IV. Au fost emise 16 acte de constatare:

Avere – Un fost primar din raionul Telenești;

Incompatibilități – Trei subiecți din cadrul APL din satele Taraclia de Salcie, Bădicul Moldovenesc din raionul Cahul și satul Bardar, raionul Ialoveni;

Conflict de interese – Un subiect din cadrul Spitalului raional Anenii Noi, doi subiecți din cadrul APL Florești și Ciorești din raionul Nisporeni;

Limitare – Un fost secretar de stat.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților