[ X ]
Angela Motuzoc a devenit Președintele Consiliului Superior al Procurorilor
10 Ianuarie

Convocat în prima şedinţă de constituire, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) şi-a ales astăzi preşedintele, transmite CURENTUL.

Astfel, în cadrul procedurii de vot secret, prin majoritatea voturilor, în funcţia de preşedinte al CSP a fost ales procurorul Angela Motuzoc, adjunctul procurorului-şef al Procuraturii municipiului Chişinău.

Noul preşedinte al CSP a absolvit facultatea de drept a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, şi-a început cariera în cadrul organelor Procuraturii în anul 2000, deţinând pe parcurs mai multe funcţii în procuratura municipiului Chişinău.

Conform prevederilor Legii cu privire la Procuratură, mandatul Preşedintelui, dar şi a membrilor aleşi ai CSP este de 4 ani, cu excepţia membrilor care fac parte de drept din componenţa Consiliului. De asemenea, aceeaşi persoană nu poate deţine funcţia de membru al CSP două mandate consecutive.

Consiliul Superior al Procurorilor este constituit din 12 membri.
Din cea de-a III-a componenţă a Consiliului Superior al Procurorilor, pe lângă cei 4 membri de drept (Procurorul General, Procurorul – şef al Procuraturii UTA Găgăuzia, Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministrul Justiţiei), mai fac parte 5 membri aleşi de Adunarea Generală a Procurorilor din rândul procurorilor în funcţie: Inga Furtună – procuror în Secţia combatere tortură în cadrul Direcţiei urmărire penală şi criminalistică a Procuraturii Generale; Andrei Roşca – procurorul-şef al Procuraturii Rezina; Adrian Bordianu – procuror-şef al Procuraturii Criuleni; Angela Motuzoc – adjunctul procurorului-şef al Procuraturii municipiului Chişinău şi Constantin Şuşu – procuror în Procuratura Sângerei. De notat că, în corespundere cu prevederile legale, cei cinci procurori au fost detaşaţi din funcţii pe durata exercitării mandatului de membru CSP.

Alţi doi membri ai CSP – Lilia Mărgineanu şi Ion Guceac au fost aleşi din partea societăţii civile, prin concurs, de către Parlament şi, respectiv, de către Academia de Ştiinţe a Moldovei, urmând ca la fel, prin concurs, să fie ales încă un membru al societăţii civile, de către Preşedintele Republicii Moldova.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților