[ X ]
Angajații SEBN MD – alături de oameni de Ziua Independenței
29 August

Festivitatea dedicată Zilei Independenței Republicii Moldova a fost una specială și pentru SEBN MD. Reprezentanții companiei au fost prezenți în centrele raionale din zona de centru a ţării, marcând această importantă sărbătoare împreună cu cetăţenii, transmite CURENTUL.

Angajații SEBN MD au distribuit steguleţe cu simbolica națională celor prezenți la sărbătoare și au împărtășit cu ei emoția acestei zile importante.

Administratorului SE Bordnetze SRL, Igor Corman a transmis un mesaj special cu ocazia ascestei zile, menționând că: „Ziua Independenței este un prilej bun de a ne aminti de unde am pornit, cum am evoluat, ce am obținut și ce nu ne-a reușit”. „Fiecare din noi are puterea de a schimba în bine lucrurile în ţara în care trăim. Trebuie doar să credem în viitorul frumos al ţării noastre şi să muncim pentru a-l asigura”, a menţionat Igor Corman.

SE Bordnetze SRL este unul dintre cei mai importanți producători de cablaje auto din Republica Moldova. Proiectul de investiții este implementat în cadrul Zonei Economice Libere Bălți, subzona Orhei. Compania a fost înregistrată în decembrie 2015 și este o filială a Sumitomo Electric Bordnetze SE, care este un producător global în domeniul industriei automotive, cu 40 de mii de angajați din 14 țări.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților