[ X ]
Angajații poliției de patrulare nu vor mai face asta! Andrei Năstase a semnat Ordinul
19 August

Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase a semnat, astăzi, Ordinul cu privire la asigurarea respectării prevederilor actelor normative în domeniul controlului traficului rutier, transmite CURENTUL.

Ordinul este menit să asigure respectarea de către angajații Poliției a normelor privind oprirea vehiculelor și neadmiterea abuzurilor în activitate.

Astfel, va fi interzisă oprirea și verificarea vehiculelor în lipsa temeiurilor legale. Totodată, la oprirea vehiculului polițiștii vor fi obligați să informeze conducătorii auto cu privire la nume, funcție și temeiul legal al opririi, și vor prezenta legitimația de serviciu.

De asemenea, unitățile de supraveghere a traficului vor fi amplasate numai în locuri vizibile, fiind interzisă practica anterioară de staționare în spații ascunse conducătorilor auto.

Măsura adoptată se înscrie în obiectivul prioritar al viceprim-ministrului, ministrului Afacerilor Interne Andrei Năstase de asigurare plenară a drepturilor și libertăților cetățenilor și de prevenire a abuzurilor din partea instituțiilor de drept, inclusiv a structurilor subordonate MAI. Totodată, prin amplasarea strict la vedere a unităților de supraveghere se urmărește întărirea componentei de prevenție.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților