Angajații Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) au beneficiat de instruiri, organizate cu suportul Autorității Naționale de Integritate (ANI), transmite CURENTUL.
Sesiunea de instruire a vizat subiecte actuale, precum modul de completare și depunere a declarației de avere și interese personale, respectarea regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților și al restricțiilor.
În calitate de moderatori ai sesiunii de instruire au fost prezenți Viorel Sochircă, șef al Direcției evaluare, prevenire și implementare a politicilor (DEPIP) și Lucia Oancea, specialist principal DEPIP.
Participanții la sesiunea de instruire au fost informați cu privire la importanța declarării corecte și conforme a averii și a intereselor personale, depunerii în termen a declarațiilor, precum și despre contravențiile referitoare la încălcarea regimului juridic etc. La fel, Sochircă a relatat despre controlul integrității asigurat de către ANI și măsurile de asigurare a integrității instituționale.
Menționăm că, CCRM și ANI au semnat în anul 2018 un Acord de colaborare, ce presupune schimbul reciproc de instruiri a personalului părților de către formatorii specializați în domeniile de activitate de interes comun.
Cristina Pendea