[ X ]
Angajații CCRM au beneficiat de instruiri în domeniul achizițiilor publice
15 Ianuarie

Angajații Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) au beneficiat de o sesiune de instruire privind sistemul de achiziții publice electronice cu genericul „Sistemul MTender: facilitarea procesului de organizare a achizițiilor publice”, transmite CURENTUL.

Prezentarea a fost organizată în colaborare interinstituțională dintre Curtea de Conturi, Ministerul Finanțelor (MF) și Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF), astăzi 14 ianuarie.

În calitate de formatori au fost prezenți reprezentanți ai Ministerului Finanțelor: Gabriela Cuneva, secretar de stat, Ion Pîslaru, șef adjunct al direcției politici de reglementare a achizițiilor publice și reprezentanții CTIF: Ștefan Condrea și Vladimir Radionov.

Scopul și obiectivele seminarului au fost axate pe familiarizarea participanților cu funcționalitățile platformei electronice MTender pentru procedurile de achiziții publice prin cererea ofertei de prețuri și licitație deschisă.

La instruiri au participat circa 50 de angajați ai Curții de Conturi, inclusiv auditorii publici implicați în misiunile de audit al conformității administrării veniturilor bugetului de stat de către instituțiile publice din țară.

Sistemul informațional automatizat “Registrul de stat al achizițiilor publice” MTender este un sistem de achiziții electronice, alcătuit dintr‑un portal web și o Unitate Centrală de Date de date de tip deschis (Open Data) și platformele acreditate din sectorul privat pentru a sprijini licitațiile desfășurate electronic pentru utilizatori și din sectorul public și din sectorul privat.

Menționăm că, sesiunea de instruire a fost organizată la solicitarea angajaților instituției supreme de audit.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților