Circa 200 de specialiști ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) au participat la instruirea online cu privire la principiile de asigurare a igienei personalului din sectorul agricol și industriei de procesare în condițiile epidemiei COVID-19, transmite CURENTUL.
Instruirea a fost organizată de proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova în parteneriat cu ANSA cu scopul de a familiariza inspectorii ANSA despre prevederile legislației naționale și măsurile obligatorii care urmează a fi aplicate de antreprenori pentru a reduce riscul răspândirii noului coronavirus.
În cadrul instruirii au fost explicate care sunt etapele pe care trebuie să le respecte inspectori și antreprenorii pentru a asigura igiena personalului, dotarea organizațiilor cu instalații igienico -sanitare pentru personal, dotarea angajaților cu îmbrăcăminte de lucru și protecție, verificarea stării de sănătate etc.
„Cunoștințele și informațiile prezentate în cadrul instruirii vor ajuta angajații ANSA să monitorizeze conformarea agenților economici cu prevederile generale privind igiena personalului și cerințele generale de igienă a produselor alimentare, precum și măsurile specifice pentru perioada de pandemie”, se arată într-un comunicat al Agenției.
Cristina Pendea