[ X ]
Andrian Candu propune facilități pentru investitorii din domeniul IT
27 Septembrie

Andrian Candu propune acordarea facilităților pentru investitorii din domeniul IT, care își vor putea desfășura activitatea pe teritoriul Republicii Moldova fără a fi documentați cu permis de ședere temporară, transmite CURENTUL.

Proiectul de lege prevede un șir de completări a Legii privind regimul străinilor în Republica Moldova, prin precizarea condițiilor de aflare pe teritoriul țării a persoanelor cu funcție de conducere, investitorilor și specialiștilor de înaltă calificare în domeniul IT. Potrivit prevederilor, persoanele cu funcție de conducere își pot desfășura activitatea pentru o perioadă de până la 6 luni cumulate pe parcursul oricărei perioade de 12 luni, investitorii – pentru o perioadă de până la 3 luni pe parcursul unui an, iar specialiștii de înaltă calificare – pentru o perioadă de 6 luni.

Totodată, Andrian Candu consideră că aprobarea proiectului va contribui la eliminarea barierelor pentru investitori și la atragerea investiţiilor străine, prin crearea unui mediu propice, competitiv pe plan regional, pentru dezvoltarea industriei IT și va oferi noi oportunităţi economice pentru ţara noastră. Proiectul a fost elaborat în contextul adoptării Legii cu privire la parcurile pentru tehnologia informației.

Prevederile acestui proiect de lege au fost discutate de Președintele Parlamentului în cadrul unei întrevederi cu fondatorii unei companii americane de succes, specializată în software, din Silicon Valley, Andrew Laffoon și Aryk Grosz, precum și cu directorul regional pentru extinderea afacerii în Republica Moldova, România și Ucraina, George Teodorescu. Speakerul a salutat intenția companiei americane de a investi în sectorul IT din Republica Moldova, precizând că, prin facilitățile prevăzute în noul proiect de lege, autoritățile încurajează fluxurile de investiții în domeniu.

Potrivit datelor Camerei Înregistrării de Stat din Republica Moldova, numărul de companii în domeniul IT, cu capital total sau parțial străin, este de circa 1% din numărul total al companiilor cu capital autohton, comparativ cu media din țările dezvoltate – aproximativ 45%.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților