[ X ]
Andrian Candu, la Londra: „BERD este interesat în dezvoltarea mai multor proiecte investiționale în RM”
8 Februarie

BERD este interesat în dezvoltarea mai multor proiecte investiționale în diferite domenii social-economice din țară, în special în sectorul energetic, cel bancar și în infrastructură. Declarația a fost făcută în cadrul întrevederii Președintelui Parlamentului Andrian Candu cu Phil Bennet, prim-vicepreședinte BERD, informează CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, Andrian Candu a declarat că guvernarea a demonstrat voință politică pentru implementarea reformelor anul trecut și va dubla efortul anul acesta, furnizând acțiuni și rezultate.

„Există voință politică, există deschidere pentru schimbarea situației și există încredere că putem stabiliza sectorul bancar și crea un mediu atractiv și sigur pentru investitori”, a spus Andrian Candu.

El a precizat că există toată deschiderea în majoritatea parlamentară pentru corectarea legislației, unde este necesar, pentru ca, inclusiv, proiectele de infrastructură să fie derulate exemplar.

La rîndul său, Phil Bennett a declarat că instituția financiară este interesată să sprijine investițiile străine directe pentru Republica Moldova. „S-au făcut pași importanți în 2016 și au fost înregistrate multe realizări salutabile. Putem dezvolta mai multe proiecte având ca parteneri Guvernul și Parlamentul Republicii Moldova”, a spus Phil Bennett.

Președintele Parlamentului a anunțat interesul pentru crearea unor instrumente alternative de rezolvare a litigiilor comerciale. „În cadrul întrevederii a fost discutată extinderea investițiilor în proiectele locale de eficiență energetică și infrastructură. De asemenea, părțile au comunicat despre implementarea proiectelor începute. Președintele Parlamentului a reiterat interesul Republicii Moldova pentru implementarea proiectelor de construcție a gazoductului Ungheni – Chișinău și a liniei de interconexiune Isaccea-Vulcănești – Chișinău, care vor permite conectarea țării noastre, prin intermediul României, la sistemul energetic comunitar”, se mai spune în comunicat.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților