[ X ]
Andrian Candu: Îmi pare foarte rău că responsabilitatea din Parlament și Președinție este aruncată în curtea Curții Constituționale
25 Martie

Grupul parlamentar „Pro Moldova”, astăzi – în cadrul unor declarații, a declarat că de acum înainte, Președintele Maia Sandu trebuie să se consulte cu fracțiunile parlamentare și să decidă, în baza acestor consultări, când să meargă la Curtea Constituțională, informează CURENTUL.

„Îmi pare foarte rău că responsabilitatea din Parlament și Președinție este aruncată în curtea Curții Constituționale”, a precizat Candu.

Ceea ce se întâmplă astăzi în Parlament – susține politicianul – nu este altceva decât o comedie absurdă și o bătaie de joc de țară. „Republica Moldova trece printr-o criză fără precedent. Acum, în Parlament, când se putea lua decizii pentru a atenua criza pandemică, jocurile politice ale unora au prevalat”, a mai spus el.

„Astăzi mor oamenii, dar noi vorbim de contestații la Curtea Constituțională. O majoritate formalizată și un partid cu 15 deputați și un președinte de țară țin cetățenii ostatici de patru luni de zile”, a conchis Andrian Candu.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților