Președintele Grupului parlamentar „PRO MOLDOVA”, Andrian Candu, în cadrul unui briefing de presă, a declarat că guvernarea aceasta, cu siguranță, trebuie să se consume odată cu sfârșitul anului și va rămâne în istorie drept ceva foarte nociv, precum e COVIDUL, informează CURENTUL.
„Iată că ne apropiem de sfârșit de an și curând vom trăi în anul 2021. Începe un nou deceniu, dar politic ne-am rostogolit vreo două decenii în istorie. Eu, în calitate de Președinte al Parlamentului Republicii Moldova, timp de patru ani de zile, în această instituție obișnuiam să mă adresez Parlamentului cu următoarele cuvinte: „Onorat Plen”. În ultimii doi ani de zile, în acest Parlament onorabil aproape că nimic nu se mai întâmplă. Aproape doi ani de zile, de când la conducerea Parlamentului și la conducerea țării se află Partidul Socialiștilor, în acest Parlament legea nu mai este lege, procedurile nu mai sunt proceduri și nici bunul simț nu se mai regăsește”, a declarat Candu.
„Eu, personal în zece ani de experiență, inclusiv parlamentară, multe lucruri am văzut, dar ceea ce vede o țară întreagă în ultima perioadă de timp aduce o supărare aproape de dezamăgire, de regrete. În plenul Parlamentului, ieri, aproape de miez de noapte, le-am atras atenția colegilor din Partidul Socialiștilor și noilor lor parteneri din echipa Șor, că o dată și o dată vine sfârșitul și că toți plătesc pentru greșelile pe care le fac”, a menționat Andrian Candu.
Totodată, el a spus că, ceea ce s-a aprobat pe bandă rulantă și ceea ce s-a întâmplat aici în Parlament în ultimele două săptămâni, cu siguranță va trebui să fie studiat, analizat și de politicieni, și de juriști, și de întreaga societate, dar și de specialiștii din anumite domenii medicale.
„Socialiștii, în coaliție cu echipa Șor, s-au bătut cu pumnii în piept ieri, spunând că fac bine țării și cetățenilor, că anulează așa-numita Lege a miliardului, dar au uitat să spună că – ceea ce au făcut ieri va însemna creșterea prețurilor, inflație, căderea leului. Profesionist vorbind, Banca Națională va fi decapitalizată, va avea poate un capital mai mic, sau poate chiar negativ. Ceea ce înseamnă că Ministerul Finanțelor, adică Guvernul, din banii noștri, a tuturor va trebui să se împrumute prin emisie de hârtii de valoare și să vină cu infuzii suplimentare de bani, sau bani neacoperiți”, a precizat deputatul.
Candu a mai spus că, „Pro Moldova” regretă foarte mult și se poziționează ca și partid de opoziție împotriva la tot ceea ce s-a făcut ca mizerie în ultima perioadă, mai ales această Guvernare. „Noi mereu am promovat ideea consolidării în societate și inclusiv a opoziției parlamentare. Întotdeauna am făcut apel la unitate. Înțelegem, acceptăm și credem că e nevoie de o schimbare și în clasa politică, însă cu regret o schimbare peste noapte nu poate fi făcută. De aceea, o consolidare și o unitate în societate și în clasa politică de calitate este nevoie”, a adăugat politicianul.
De asemenea, el a spus că „Pro Moldova” examinează consecințele și efectele pe care le aduc legile votate ieri și zilele trecute asupra economiei și în general a intereselor Republicii Moldova. „Examinăm motivele, inclusiv de a sesiza Curtea Constituțională la decizia de anulare a Legii miliardului, a tot ceea ce înseamnă măsurile de protecție și de luptă cu propaganda și dezinformarea Codului Audiovizualului, Legea care promovează și ridică la rangul limbii de stat limba rusă și multe alte legi care au fost votate. Analizăm fundamentarea cu care putem merge în fața Înaltei Curți Constituționale pentru a opri pe cale legală acest dezmăț”, a conchis Andrian Candu.
Cristina Jicol