Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu a venit cu o declarație referitor la protestul desfășurat de un grup de transportatori, informează CURENTUL.
Astfel, el a menționat că „principalele preocupări este ca oamenii să beneficieze de servicii de transport sigur, comod și accesibil, iar prețul achitat pentru serviciile de transport să fie unul corect și care corespunde realităților actuale”.
„Cum am și precizat, noi am dat curs tuturor demersurilor transportatorilor, am avut mai multe ședințe și am agreat că ministerul va face calculele pentru tariful real. Vă aducem la cunoștință că, la data de 16 noiembrie, în atenția transportatorilor a fost expediat un demers de către Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, pentru a oferi informațiile necesare pe marginea calculelor tarifelor. Până la ziua de astăzi am recepționat informații și date doar de la 9 operatori de transport, din 67. Din aceștia 9, doar 7 au prezentat informațiile conform demersului trimis. Nu înțelegem logica de a solicita majorarea tarifului, dacă atunci când solicităm date concrete în baza cărora să luăm această decizie, nu avem nicio reacție”, a scris Andrei Spînu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, el a menționat că apreciază dreptul de a protesta: „Îl susținem și nu vom crea impedimente pentru desfășurarea acestor manifestări”.
„Colegii mei de la minister, la moment, au analizat datele contabile recepționate de la transportatori, ANTA și BNS. În continuare, în baza datelor, rapoartelor, notelor informative și expertizelor care au stat la baza reglementării tarifelor anterioare, în conformitate cu Metodologia de calculare a tarifelor pentru serviciile de transportare a călătorilor, ministerul va prezenta în scurt timp calculele efectuate pentru tarifele de transport de pasageri.
Și dacă mă întrebați de ce se tergiversează? E datorită faptului că am primit răspunsuri, așa cum am menționat mai sus, doar de la 9 operatori de transport”, a adăugat ministrul.
El a mai spus că mizează pe conlucrare și deschidere din partea transportatorilor.
„Ne-am așteptat ca majoritatea să dea curs solicitării noastre de a prezenta datele și în baza normelor legale, având la bază metodologia de comun să agreăm care este tariful real. Însă acest lucru nici până astăzi nu s-a clarificat”, a subliniat ministrul.
Menționăm că, săptămâna viitoare, reprezentanții Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale vor avea o nouă întâlnire cu mai mulți operatori de transport rutier.
Doina Buruiană