[ X ]
Andrei Negruța: Loc pentru noi proiecte politice în Moldova este, chiar dacă cuiva i se poate părea că scena politică şi aşa e aglomerată
19 Decembrie

Preşedintele Asociaţiei obşteşti CETESTA, Andrei Negruța, se întreabă, într-o postare pe o rețea de socializare, dacă este loc în Moldova pentru noi proiecte politice, informează CURENTUL.

Andrei Negruța scrie că întrebarea aceasta o aude des de la cetăţeni, în cadrul întâlnirilor periodice pe care le are, la fel ca şi întrebarea la care a încercat să dea răspuns în precedenta sa postare – cea despre situaţia opoziţiei din Moldova.

„Pentru a oferi un răspuns cât mai aproape de adevăr la întrebarea dacă mai este sau nu loc pentru noi proiecte politice, cred că se impune o analiză din diverse puncte de vedere. Cei care spun că în Moldova şi aşa sunt multe partide, într-un fel, au dreptate. Într-adevăr, pentru o ţară atât de mică ca Moldova, peste 40 de partide e prea mult. Numai pe segmentul de dreapta unionist, care acoperă circa 20% din electorat, avem peste 10 partide declarate unioniste. O situaţie similară este şi pe centru-dreapta, şi pe centru-stânga, şi pe stânga. Deci, dacă analizăm situaţia strict din punct de vedere numeric, s-ar părea că loc pentru noi partide nu mai există, că aglomeraţia pe arena politică a Republicii Moldova şi aşa e mare. Dar aici ajungem la o altă legitate: cantitatea nu înseamnă şi calitate. Câte din cele peste 40 de partide pe care le avem oficial sunt active? Cred că doar cele cinci partide din Parlament şi maximum 3-4 partide extraparlamentare, care rareori mai dau „semne de viaţă”. Problema este că majoritatea din cele peste 30 de partide rămase nici măcar partide nu pot fi considerate. Ele nu întrunesc un minim de condiţii pentru a fi astfel considerate şi continuă să figureze oficial în Registrul partidelor numai pentru că legislaţia nu e tocmai perfectă la acest capitol. Deci, vorbim nu doar de partide inactive, ci de partide „moarte”, care există doar pe hârtie. Şi dacă ajungem la această constatare, vedem cum arena politică, din una foarte aglomerată, devine una cât se poate de liberă”, a precizat Negruța.

Potrivit lui, de facto, la moment loc pentru noi proiecte politice este oriunde pe eşichierul politic.

„Pe dreapta, e clar că se impune apariţia unei forţe în stare să coaguleze potenţialul enorm pe care-l oferă curentul unionist. Pe centru-dreapta s-a format o nişă electorală importantă ca urmare a dezamăgirii electoratului în capacităţile blocului ACUM (lucru care s-a văzut îndeosebi în perioada cât acest bloc a fost la putere). Pe centru-stânga s-a eliberat o altă nişă electorală importantă ca urmare a proceselor prin care au trecut în ultima perioadă astfel de formaţiuni ca: Partidul Democrat, Partidul Şor, Partidul Nostru. Pe stânga, se eliberează tot mai mult încă o nişă electorală – ca urmare a creşterii nemulţumirii unei părţi a acestui segment de electorat în raport cu guvernarea tehnocrato-socialistă (nu în zădar, pe stânga, deja s-a anunţat apariţia unui nou proiect). Concluzia este că loc pentru noi proiecte politice în Moldova este, chiar dacă cuiva i se poate părea că scena politică şi aşa e aglomerată. Dar cu ce umplem aceste „goluri” de pe arena politică? Aceasta deja e altă întrebare şi ea e mult mai importantă chiar decât cea formulată în titlul prezentului material… Vom vedea…”, a conchis Negruța.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților