[ X ]
Andrei Năstase: Votul din această toamnă trebuie și va fi un vot acordat unor principii, nu anumitor persoane
26 Mai

Liderul Platformei „Demnitate și Adevăr”, Andrei Năstase, își dorește ca oamenii să-și cunoască cu adevărat Președintele înainte de a-l vota, nu după, transmite CURENTUL.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Andrei Năstase punctează că abia atunci legătura și relația dintre Președinte și popor va fi una cinstită, corectă și bazată pe principii asumate de toată lumea.

„Iată de ce, umila mea părere este că votul din toamna acestui an trebuie și va fi un vot acordat unor principii, nu unei persoane anume. Cinstit este ca oamenii să știe înainte de vot ce fel de om este, cu adevărat, viitorul lor președinte! Altă variantă rezonabilă nu există! Așa sunt eu, nimeni nu mă mai poate schimba”, scrie Andrei Năstase.

În context, Andrei Năstase scrie că atunci când politicienii își simt sfârșitul ei dau.

„Care și ce poate, doar nu le aparțin nici banii, nici puterea, nici dreptatea. În restul timpului, aceiași politicieni trecuți prin partide din vechime, IAU!

Ceausescu, în ziua în care a căzut, a promis 100 de lei în plus la salariu pentru fiecare cetățean român! Îmi aduc aminte că Plahotniuc tot câte 700 de lei a promis, așa cum promite Dodon acum.

Dacă astfel de politicieni ne-au păcălit o dată cu astfel de povești, putem spune că nu am fost atenți. Dacă se întâmplă a doua oară însă, noi suntem de vină, nimeni altcineva.

Dodon cumpără de fapt voturi cu 700 de lei bucata! Plahotniuc era dispus să ofere și mai mult, iar acum este fugar! În loc să ofere mită electorală, Dodor ar fi trebuit să ofere locuri de muncă în cei patru ani de mandat, trei ani numărați la dreapta lui Plahotniuc. Dacă îl votăm pe Dodon pentru 700 de lei o dată la patru ani, asta înseamnă că un pensionar va primi 14 lei lunar, dar în acest mod, garantat, Moldova nu se va schimba niciodată!

Pensionarii primesc 14 lei/lună într-un mandat complet al lui Dodon, iar Plahotniuc, într-o singură zi, i-a întins președintelui oportunist și mincinos o plasă plină cu sute de mii de euro! Iată, asta este diferența dintre percepții modelate și purul adevăr! Iată ce primesc pensionarii și ce primește Dodon! În ambele cazuri, banii sunt de la stat! Ca să fie foarte clar!

Lăsați ADEVĂRUL să intre în casele oamenilor, să-i lumineze și să-i elibereze.

DOAR ADEVĂRUL NE POATE ELIBERA!”, scrie Andrei Năstase.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților