Deși s-a retras din cursa prezidențială, Andrei Năstase a avut o înțelegere comună cu Maia Sandu asupra programului său prezidențial. Despre aceasta el a vorbit în cadrul unui interviu acordat pentru www.tribuna.md, transmite CURENTUL.
Înțelegerea care a avut-o cu Maia Sandu nu ține de funcția de Președinte sau Prim – ministru, dar despre realizarea obiectivelor comune pentru îmbunătățirea situației în țară la toate nivelele.
„Înțelegerea pe care am avut-o cu Maia Sandu nu ține de funcții, ci de realizarea punctelor prioritare din programul meu prezidențial, construit în baza revendicărilor populare, în primul rând – insistarea asupra anchetei internaționale privind jaful bancar, recuperarea banilor, sancționarea hoților și neadmiterea prin toate mijloacele legale ca oamenii simpli să plătească ei pentru miliardele furate de bandiți. Și eu, și Maia Sandu, împărtășim aceleași puncte de vedere în combaterea corupției mari și mici, desemnarea unui procuror independent; reformarea CNA și transformarea lui într-un fel de DNA și scoaterea instituțiilor anticorupție de sub influență politică; lustrația extinsă până în prezent, demonopolizarea, și deoffshorizarea presei etc. Pe aceste aspecte ne concentrăm atenția și mai puțin pe funcții”, a spus Andrei Năstase.
Cristina Parfeni