Andrei Năstase, pretendent la șefia statului, a comentat organizarea în aceeași zi cu alegerile prezidențiale a unui referendum pe tema aderării Republicii Moldova la UE, informează CURENTUL.
„Oamenii ne-au dat votul lor masiv și ne-au sprijinit să înlăturam oligarhii și să menținem Moldova pe calea integrării europene. Nu cred că ei au nevoie de referendumuri pentru un subiect asupra căruia s-au pronunțat deja în mai multe feluri și de multe ori. Desigur că susțin orice demers legat de integrarea europeană a Moldovei, am scos în stradă sute de mii de oameni pentru asta. Aș susține un referendum de acest fel și chiar l-aș promova, dacă el ar fi unul onest. Ceea ce nu voi susține niciodată este ca acest subiect să fie folosit în interesul unei singure persoane sau a unui partid, în mod manipulator, ei știind că nu au făcut nimic pentru oameni și riscă să piardă alegerile. Nu voi accepta niciodată ca banii din bugetul statului și instituțiile statului să fie folosite în interesul unei singure persoane, asta e deja sistem totalitar si poziționează Moldova într-o zonă foarte urâtă. Deci, problema nu este referendumul în sine, dar momentul ales și modul în care a fost pus odată cu alegerile prezidențiale. Maia Sandu și echipa sa au înțeles că nu au nicio șansă să câștige aceste alegeri după dezastrul provocat în țară și apelează la tot felul de tertipuri și modificări legislative abuzive pe care, apropo, în trecut le folosea Plahotniuc”, a declarat el în cadrul unui interviu pentru mesagerulneamt.ro.
Potrivit politicianului, „acest referendum nu este pentru că ei vor să afle dacă moldovenii vor în UE, dar vor să îi crească șansele Maiei Sandu să nu piardă alegerile”.
„Cred că este o acțiune care nu are nicio legătură cu valorile democratice pe care ar trebui să le promoveze un stat care aspiră la integrarea europeană.
Știu că unii vor spune că scopul scuză mijloacele și că sunt în regulă astfel de derapaje dacă există riscul ca forțele de stânga să preia puterea. Dar eu vorbesc aici de un principiu, nu poți scăpa țara de oligarhi și corupție perfecționând șmecheriile pe care le făceau ei anterior și profitând de ele.
Eu cred că mai degrabă puterea actuală ar trebui să facă ceea ce a promis, să facă reformele promise și să câștige alegerile în mod cinstit, nu prin tertipuri împrumutate de la oligarhi, altfel oamenii îi vor alunga la fel ca pe aceștia, iar vremurile astea sunt foarte aproape”, a mai spus Andrei Năstase.