„În ultima perioadă de timp situația vizând infecțiile cu coronavirus a cunoscut o evidență înrăutățire și în țară noastră, iată de ce e nevoie de mult pragmatism, responsabilitate, profesionalism și grijă maximă de oameni”. Declarația a fost făcută de Andrei Năstase, președintele Platformei Demnitate și Adevăr (PDA), informează CURENTUL.
Năstase a declarat că, deși avem confirmate mai puține cazuri comparativ cu alte state din regiune și europene, iar aparent aceste cazuri sunt cunoscute, persoanele infectate și cele cu care au intrat în contact monitorizate, autorităţile R. Moldova trebuie responsabilizate, dar mai ales încurajate și sprijinite să întreprindă toate măsurile necesare pentru a preveni situațiile de răspândire comunitară sau necontrolată a infecției, să preia cele mai bune și eficiente practici, expertiză și suport de la partenerii noștri externi.
„Avem nevoie de o cooperare loială intre instituțiile statului, de o abordare cu maximă responsabilitate a situației din partea acestora pentru a ne putea proteja familiile noastre, copiii noștri, părinții, bunicii, semenii noștri. Pentru că sănătatea și siguranța cetățenilor R. Moldova, mai ales acum, trebuie să reprezinte prioritatea zero, oricare ar fi masurile necesare și sacrificiile pe care urmează să le facem, inclusiv cele de natură să ne afecteze alte drepturi și libertăți fundamentale”, a spus politicianul.
Liderul Platformei DA mai afirmă că, indiferent de culoarea politică a autorităților centrale și locale, eforturile acestora în prevenirea și combaterea coronavirusului trebuie susținute printr-o maximă cooperare a noastră, a tuturor cetățenilor, a celor de Acasă și a celor din Diasporă, pentru care am un mesaj aparte de solidaritate, prețuire și respect pentru curajul și demnitatea de care ați dat dovadă mereu și în mod special în aceste momente deosebit de dificile prin care treceți, aflaţi în Italia sau oriunde departe de casă. Această stare dificilă de lucruri prin care ne este dat să trecem ne obligă din nou la unitate, solidaritate adevărată, nu declarată, ne oligă la responsabilitate și grijă față de semenii noștri, mai ales față de cei mai vulnerabili dintre noi, oamenii în etate.
„Virusul ucigaș își are drept complici neglijarea măsurilor oficiale de prevenire și a restricțiilor impuse, lipsa de încredere, panica, dezbinarea, dezinformarea și manipularea opiniei publice, inclusiv pentru rating mediatic. Păguboase sunt și disputele politice sterile și tentativele politicienilor populiști de toate culorile de a obține cu orice preț capital electoral și din această stare dificilă de lucruri pentru țară și oameni.
Așa cum am făcut-o câțiva ani în urmă împotriva virusului oligarhic care pusese stăpânire pe țară, Vă îndemn din nou să fim adevărați și demni oameni ai cetății, să demonstrăm unitate și capacitate de luptă, putință de a acționa în spiritul unei familii adevărate, responsabilă și cu grijă de fiecare membru al său.
Moldova are nevoie in această etapă de fiecare dintre oamenii ei! Putem avea grijă unii de ceilalți, suntem capabili de unitate și concordie națională, avem puterea să trecem peste toate cele care până astăzi ne-au despărțit și dezbinat! Dacă vom înțelege că suntem datori copiilor noștri să avem grijă de noi și de țară, nu vom pierde nici această bătălie, una extrem de dificilă și imprevizibilă! Ce nu ne doboară, ne va întări, iar lupta cu această epidemie trebuie și sunt sigur că va fi câștigată!
Am credința faptului că fiecare dintre noi înțelegem cât de important este în această perioadă să fim altruiști, toleranți, dar în egală măsură disciplinați față de toate măsurile medicale care se impun. Este momentul să ne măsurăm încă o dată capacitatea de a face bloc comun în fața unei amenințări reale, de această dată de natură medicală”, a menționat Năstase, adăugând: „Nu trebuie să fim egoiști și nu trebuie să gândim că nouă nu ni se poate întâmpla. Avem puterea să trecem și peste această încercare, suntem obligați să o facem împreună! Solidaritatea unei națiuni nu este o noțiune abstractă! Trebuie și suntem obligați să fim responsabili pentru noi înșine și față de toți ceilalți!”.
„Mă adresez către întreaga presă din Republică Moldova. Acum ca niciodată țara și oamenii săi avem nevoie de implicarea masivă a mass media în procesul de informare corectă a populației, dar mai ales în cel de combatere a știrilor false.
Pentru că paza bună trece primejdia rea, îndemn cetățenii R. Moldova să renunțe la întruniri și călătorii mai puțin necesare”, a conchis el.
Cristina Gurez