[ X ]
Andrei Năstase: „E de datoria noastră să nu ne lăsăm manipulați de trucurile geopolitice”
16 Noiembrie

„Analizând impactul fraudelor comise de regim în alegerile prezidenţiale, putem spune cu certitudine că victoria noastră a fost furată în cel mai cinic mod cu putință”. Despre aceasta se menţionează într-o declaraţie a Preşedintelui PPDA, Andrei Năstase, transmite CURENTUL.

Andrei Năstase menţionează că, „candidatului antioligarhic pregătește în prezent probatoriul fraudării masive a alegerilor pentru instanțele de judecată și Curtea Constituțională, care, conform articolului 135 lit.e) din Legea Supremă, urmează să confirme sau să infirme rezultatele afișate de Comisia Electorală Centrală”.

În opinia sa, până atunci, însă Igor Dodon „se dă-n spectacol” și „dezbină societatea moldovenească pe criterii geopolitice”. „Cel care pretinde că este Președintele ales al întregii țări, împarte pe cetățenii acesteia în „cei de acasă” și „cei din diasporă”, în cei „pro-vest” și „pro-est”, în „de stânga” și „de dreapta”, amenințându-i ticălos și penal pe cei ce nu acceptă frauda, minciuna, umilința, provocând în esență un război civil”, notează liderul PPDA.

În opinia sa, „doar într-un asemenea climat regimul putred de corupt Plahotniuc poate să supraviețuiască într-o societate decimată de sărăcie, mâncată de corupție și aflată într-o profundă criză morală”.

„E de datoria noastră, a tuturor cetățenilor acestei țări, de Acasă sau din Diasporă, indiferent de numele candidatului pentru care am votat, să nu ne lăsăm manipulați și să nu cădem în plasa unor trocuri cu iz geopolitic, făcute de actuala guvernare cu est-orientatul, asistați de pseudo-lideri unioniști și euro-integraționisti de fațadă”, afirmă Andrei Năstase, adăugând că „salută orice inițiativă civică a cetățenilor de a protesta”. „Însă vă rugăm să fiți atenți și exigenți. Nu mergeți la pseudo-proteste cu iz geopolitic, animate de oligarhie. Nu permiteți ca aceste proteste să contribuie și la mai multă dezbinare a societății și să se transforme în confruntare civilă”, notează el.

Andrei Năstase a anunțat că va da curs invitației venite de la Diaspora Irlandeză pentru a se alătura unei ample acțiuni de protest care va avea loc în această duminică la Dublin.

Totodată, el a cerut instanțelor de judecată și Curții Constituționale „să analizeze cu obiectivitate fraudele masive care au afectat rezultatul final al acestui scrutin murdar și criminal”. „În funcție de asta, împreună cu societatea civilă, diaspora și partenerii noștri politici, vom anunța acțiunile ulterioare împotriva regimului mafiot al lui Plahotniuc”, mai afirmă el.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților