[ X ]
Andrei Năstase: Din păcate, există și astăzi politicieni care nu au înțeles aceste lucruri și pângăresc trecutul dureros al concetățenilor noștri pentru a obține dividende politice
23 August

Andrei Năstase, pretendent la funcția de Președinte al Republicii Moldova, a venit cu un mesaj cu prilejul Zilei Comemorării Victimelor Tuturor Regimurilor Totalitare și Autoritare. Tot în această zi – a spus el – în 1939, a fost semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, prin care Uniunea Sovietică și Germania nazistă au reîmpărțit Europa de est.

„Nazismul și stalinismul deopotrivă au distrus vieți, familii, destine și au lăsat în sufletele supraviețuitorilor traume pe care timpul nu le va putea vindeca vreodată.

Le datorăm victimelor tiraniei, dar și copiilor noștri, să ne amintim mereu de dezumanizarea pe care au adus-o în secolul trecut dictaturile sub bocancul cărora a suferit acest pământ. Le datorăm și vom lupta. Pentru că din păcate, atrocitățile continuă. Libertatea este mereu atacată de cei care nu se regăsesc în epicentrul valorilor democratice. Este îndeajuns să privim în jurul nostru și vom observa treptele care duc spre tiranie” – a subliniat Andrei Năstase.

Politicianul a spus că nu există loc pentru comparații doctrinare când vorbim de sisteme totalitare.

„Orice regim care îl lipsește pe om de demnitate este criminal, indiferent ce etichetă poartă. Orice formă de orânduire politică care urmărește puterea absolută, controlul absolut asupra vieții oamenilor, este a priori ilegitimă și imorală! Din păcate, există și astăzi politicieni care nu au înțeles aceste lucruri și pângăresc trecutul dureros al concetățenilor noștri pentru a obține dividende politice.

Libertatea este ținta regimurilor totalitare sau autoritare. Cu regret, observăm cum, din ce în ce mai cinic, guvernarea atentează la libertatea de exprimare, pune călușul în gura oponenților politici, instituie cenzura și strangulează democrația.

În numele victimelor tiraniei, în numele suferinței prin care au trecut acestea nu vom permite nimănui să ne încătușeze conștiința și libertatea”, a mai declarat pretendentul la șefia statului.

Inapoi la arhiva noutaților