Andrei Năstase, fost ministru al Afacerilor Interne, fost președinte al Platformei DA, a declarat că nu ar fi revenit activ pe arena politică dacă lucrurile în țară ar fi mers bine. În context, el a spus că a decis să candideze independent la funcția de șef al statului, „însă nu independent de popor”, informează CURENTUL.
„Am constituit, de Florii, un grup de inițiativă, menirea căruia e să adune semnăturile necesare pentru înregistrare în cursă… Acum e un grup de sprijin, când va fi cazul va fi grup de inițiativă”, a menționat el în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea Live.
Totodată, el a spus că la întâlnirea recentă cu cetățenii au participat oameni care i-au fost alături anterior, dar și oameni noi. „Sunt un privilegiat al sorții, dacă pot spune așa”, a precizat el.
Andrei Năstase a răspuns și la întrebarea de ce nu ar fi apelat la Blocul „Împreună” – din care face parte și Platforma DA – să fie candidatul Blocului.
„Crezul meu este, urmare a experiențelor pe care le-am trăit, că avem nevoie de un președinte al tuturor”, a menționat el, precizând că va avea discuții cu mai multe personalități și forțe, inclusiv Blocul.