„Creditul aprobat azi în Parlament este calul troian al economiei din Republica Moldova! Țara noastră va fi anexată financiar și politic Rusiei, prin complicitățile obscure ale unor parlamentari PD, care au propria lor agendă politică și electorală. Asistăm, din păcate, la cea mai mare operațiune financiară patronată de Igor Dodon, de forțele externe, care îl susțin și de acoliții săi din PD! Dezastrul și dezmățul electoral pentru Republica Moldova va șubrezi definitiv orice speranță a Moldovei de a se așeza firesc lângă celelalate democrații europene” – declarația a fost făcută de Andrei Năstase, liderul Platformei DA, informează CURENTUL.
Potrivit lui, „cea mai mare povară pentru generatiile viitoare va fi plata acestui imprumut otravit! UE tocmai ne transfera 187 milioane de euro! Nu a existat nici un motiv pentru acceptarea unui asemenea acord complet dezavantajos pentru Moldova!”.
„Republica Moldova are nevoie de capital uman și financiar ca să se dezvolte. Modernizarea noastră întârzie și pentru că agenții ei, tinerii noștri educați, nu-și găsesc loc în țară și pleacă afară ca să se realizeze profesional. Întârzie și pentru că nu avem bani de proiecte, și – mai important – nu avem un model de dezvoltare asumat la nivelul clasei politice și societății noastre, în general. Aparent, e un lucru banal, dar o să-l repet. Cine dă banii, promovează atât un model de dezvoltare, cât și un set de valori culturale.
În acești aproape 30 de ani de la obținerea independenței, Moldova a mers în zigzag, când spre Vest, când spre Est. Abia în ultimul deceniu, după lansarea Parteneriatului Estic, Moldova a făcut pași decisivi spre Occident și a adoptat un model de dezvoltare vestic. Uniunea Europeană a devenit cel mai mare finanțator, ne-a dat bani chiar și atunci când știa că ei riscă să intre în buzunare corupte. UE a condiționat creditele de respectarea unor standarde și valori democratice, de multe ori și acelea încălcate. De respectarea acestor minime valori democratice depinde apartenența Moldovei la grupul țărilor civilizate, deci este în interesul nostru ca să le respectăm.
De aceea, convins fiind că Moldova are nevoie de capital ca să se dezvolte, nu pot accepta capturarea statului nostru, a viitorului copiilor noștri de țări străine, prin intermediul unor împrumuturi acordate în condiții dezavantajoase.
Vreau să fiu bine înțeles, în condițiile în care oameni de afaceri de orice naționalitate sunt mari investitori primiți cu brațele deschise și respectați la Londra, New York, Tel Aviv, Budapesta, Praga sau București, n-o să-i dăm afară tocmai din Moldova, de vreme ce avem nevoie disperată de bani pentru a ne dezvolta țara.
Însă, sunt categoric împotriva unor credite politice și geopolitice, sunt împotriva creditelor „electorale”, acordate de Rusia pentru a sprijini o candidatură sau alta, sunt împotriva unor credite care conțin condiții inadmisibile, păguboase pentru cetățenii țării și viitorul nostru.
Cred că situația putea fi remediată prin renegocierea unor articole, dar într-un mod transparent. Este și în interesul Rusiei să corecteze unele articole pentru ca să îndepărteze orice suspiciuni legate de acest credit.
Altfel, acest imprumut este calul troian al economiei din Republica Moldova! Tara noastra va fi anexată financiar si politic Rusiei, prin complicitatile obscure ale unor parlamentari PD care au propria lor agenda politica si electorala.
Asistam, din pacate, la cea mai mare operatiune a financiară patronată de Igor Dodon, de fortele externe care il sustin si de acolitii sai din PD! Dezastrul si dezmatul electoral pentru Republica Moldova va subrezi definitiv orice speranta a Moldovei de a se aseza firesc langa celelalate democratii europene.
Banii europeni sunt bani care nu implica nici un fel de conditionalitati in detrimentul Moldovei si a oamenilor sai. Banii acestui imprumut sunt bani care, gestionați de Dodon, pot distruge definitiv economia Moldovei, atata cat mai este aceasta si in mod cert sunt sume care au clara destinatie geopolitică și electorala, pentru toamna acestui an.
Strategia lui Dodon si acest imprumut in sine a divizat din nou societatea. Exista semnale foarte clare ca Igor Dodon si consultantii sai in uniforme au decis sa separe si sa cristalizeze votul din acest an pentru presedinte pe criterii etnice.
Este extrem de grav si periculos acest lucru. Nu ne putem intoarce in 1992, nu acesta este viitorul Moldovei. Atat eu cat si colegii mei din Platforma DA am militat pentru uniune si consens national. Am facut tot ce era posibil asa incat aceste afinitati politice pe criterii etnice sa fie anulate, avem convingerea sincera ca locul Rusiei este alaturi de Europa nu impotriva acesteia.
Daca guvernarea pro-europeana ar fi fost apărată și nu ar fi fost cedata cu atat de mare usurinta in toamna anului trecut, astazi nu am fi avut discutii pe stfel de teme. Trebuie spuse foarte clar niste lucruri, iar acestea, chiar daca deranjeaza pe unii sau pe altii, trebuie intelese foarte bine. Oamenii ne-au votat ca sa guvernam, nu ca sa tipam astazi la altii ca nu este bine ce fac. Iata de ce, cei care au invatat din experienta iresponsabila din toamna lui 2019, ar trebui sa faca in asa fel incat astfel de lucruri sa nu se mai repete niciodata.
Consider ca sfarsitul lui Dodon a inceput astazi, asa cum sfarsitul lui Plahotniuc a inceput in ziua in care a invalidat prin judecatorii pe care-i avea in buzunar, mandatul de primar al Chisinaului, in 2018!
Una dintre cele mai grave repercursiuni ale acestui gest pe care il calific ca fiind complet iresponsabil este incarcarea bugetului de stat cu obligatii financiare care nu au nici un fel de legatura cu Statul, iar acoperirea datoriilor facute de companii private in relatia cu Rusia cu fonduri de la bugetul de stat nu este altceva decat un abuz facut in forma calificata. Asa ceva nici macar Plahotniuc nu a avut curajul sa faca! Din pacate, constatam ca sub aceasta guvernare democratia, transparenta si responsabilitatea politica au fost pur si simplu anihilate programatic de un regim care se doveste a fi, in esenta si toate detaliile lui, impotriva poporului Republicii Moldova! Mai grav, premierul Chicu a declarat ca nu mai sunt bani de salarii si de pensii si din aceasta cauza este foarte necesar imprumutul! Asta inseamna ca acest Guvern a dat faliment! Este un faliment generalizat! Nu exista un proiect de tara pe termen mediu si lung, nu exista viziune, strategie, asumare! Nu exista nimic! Mai simplu spus, Guvernul Chicu a dat faliment! PUNCT! Daca nu ai gasit solutii sa cresti economia, sa cresti veniturile pentru a balansa cheltuielile, sa faci oamenilor viata mai usoara si sa asiguri pensii si salarii PLECI ACASA!”, a mai spus Năstase.
Totodată, el a anunțat că, imediat după ce criza sanitară va permite revenirea, măcar parțială, la activitățile cotidiene, Platforma DA va iniția, în baza unui dialog public și asumat cu societatea cu toți deputații onești si curajoși din Parlamentul Republicii Moldova, procedurile de demitere a Guvernului Chicu. „Gata, ajunge, am vazut foarte clar care este nivelul de incompetență și nesimțire a acestui guvern marionetă!”, a conchis politicianul.
Cristina Pendea