Președintele Platformei Demnitate și Adevăr (PPDA), Andrei Năstase, a adresat astăzi un mesaj cu ocazia Zilei Independenței, în cadrul unui briefing de presă, informează CURENTUL.
Andrei Năstase a declarat că, deși RM a împlinit 25 de ani, după un sfert de secol de speranță și tranziție, viitorul arată și mai sumbru decît trecutul.
„E timpul să tragem linia și să facem bilanțul, de unde am pornit, unde am ajuns și pe ce drum mergem în viitor. Spre marele meu regret, Republica Moldova s-a întors de unde a pornit: la un stat autoritar, în care drepturile și libertățile oamenilor sunt doar pe hârtie și la televizor. Avem o țară bolnavă de sărăcie, corupție şi de nedreptate. În cei 25 de ani, politicienii care s-au perindat la guvernare, au întors pe dos buzunarele oamenilor și nu le-au furat doar banii, dar și speranța în ziua de mîine. Ne mai aparțin doar simbolurile naționale: limba, tricolorul, imnul și dreptul la istorie, restul, în 25 de ani, ne-au fost furate”, se spune în mesajul său.
Totodată, Andrei Năstase a criticat dur actuala guvernare și îndeamnă conducerea țării să-și dea demisia. „Mă adresez către guvernanți, către cei care, pe 27 august, vor ține la tribună discursuri elogioase, cinice și perfide despre cît de bine trăim: Vă îndemn să faceți un bine oamenilor acestei țări și, la 25 de ani de la independență, să vă dați cu toții demisia. O să trăim mai bine fără voi, o să răsuflăm mai ușor cînd o să vă luați mîna de la gura oamenilor și din buzunarul lor. Țara are nevoie de o altfel de guvernare, de un altfel de Parlament, de un președinte al poporului”, a punctat el.
Politicianul spune că, oamenii acestei țări nu vor ceda. „Sunt sigur că vom dărîma acest sistem corupt, care a pus țara în genunchi, și vom construi un stat liber, în care justiția e dreaptă, economia este funcțională, iar oamenii privesc cu demnitate și încredere în viitorul lor, aici, acasă. Fiecare din noi este obligat în fața copiilor și părinților săi să ridice fruntea și să lupte pentru un viitor demn. Nu mai avem drum înapoi. Dacă nu învingem acum, Moldova va rămîne pustie”.
Andriana Cheptine