[ X ]
Andrei Năstase: „Averile dobândite ilegal trebuiesc confiscate. Mă refer nu doar la procurori și judecători, ci și la deputați și miniștri”
28 Octombrie

Candidatul Platformei DA la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, Andrei Năstase susține că averile dobîndite ilicit trebuie supuse controlului, iar în momentul în care va fi demonstrată proveniența dubioasă a acestora, să fie confiscate, scrie geopolitica.md.

„Este o chestiune ce ține de voință și caracter. Am promis acest lucru și știu cum se poate întîmpla. Dacă am decis cu toții să ne asumăm corupția și sărăcia ca fiind probleme de securitate națională, de aici pornind toate celelalte, inclusiv punerea în aplicare a hotărîrii Parlamentului cu privire la scoaterea statului din captivitate care face posibilă eliminarea din sistem a tuturor celor care au fost implicați în acte de corupție, în furtul miliardului, în spălătoria mafiei rusești, în atacurile raider. Bineînțeles, averile lor pot fi supuse controlului și aici mă refer nu doar la procurori, judecători, mă refer și la parlamentari, și la miniștri, și la toți cei care nu își pot demonstra legalitatea averilor dobîndite iar în momentul în care nu își pot demonstra legalitatea provenienței acestor averi, ele trebuiesc confiscate și din ele despăgubiți oamenii. Mă întrebați cum? Prin cooperare loială între instituțiile statului. Am făcut acest lucru, acest exercițiu în scurta perioadă de timp în care m-am aflat la ministerul de Interne, ne-am așezat la o masă factorii decizionali, Procuratura Generală, SIS, MAI și am decis cu toții că din acel moment toată lumea muncește în interesul statului și în interesul cetățeanului și ați văzut că într-o scurtă perioadă de timp am ajuns la cel mai scăzut nivel al contrabandei cu țigări în R. Moldova, am ajuns la intentarea mai multor dosare penale,” a declarat Andrei Năstase, în timpul unei emisiuni de dezbateri electorale de la Moldova1.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților