[ X ]
[ X ]
[ X ]
Andrei Năstase: „Avem speranța că măcar în ultimul ceas decizia privind scoaterea emisiunii „Orizont European” va fi anulată și lucrurile vor intra în albia lor normală”
6 Februarie

Andrei Năstase, liderul Platformei Demnitate și Adevăr (PDA), se arată surprins de decizia conducerii televiziunii române (TVR) privind scoaterea din grilă a emisiunii Orizont European, realizată de Miruna Munteanu și difuzată de TVR Moldova, informează CURENTUL.

Năstase, în numele consumatorilor de emisiuni profesioniste, a lansat un apel către conducerea TVR și Ministerul de Externe al României.

„Simțim cu toții deficitul de presă liberă și independentă”. „Acum când 90 la sută din media Republicii Moldova se află în buzunarele binomului cancerigen Plahotniuc-Dodon, orice sursă de informație în plus este ca o gură de aer proaspăt pentru cetățenii manipulați de holdingurile propagandistice ale acestora. Iată de ce am rămas mai mult decât surprins de decizia conducerii televiziunii române (TVR) privind scoaterea din grilă a emisiunii Orizont European, realizată de Miruna Munteanu și difuzată de TVR Moldova. Contextul în care a fost luată hotărârea cu pricina mi se pare extrem de ciudat, fiind vorba de anul Centenarului, dar și acel al unor alegeri parlamentare cruciale, iar românii de pe ambele maluri ale Prutului sunt interesați de modul în care se va desfășura scrutinul. Experții, comentatorii politici și alți invitați de marcă ai emisiunii făceau lumină în pădurea de minciuni care a cuprins întreg spațiul românesc. De ani de zile se tot vorbește de edificarea unui spațiu informațional comun, de aducerea la Chișinău a presei române, a posturilor de radio și televiziune”, a menționat politicianul.

Liderul Platformei DA menționează că, „din păcate, în loc să ne concentrăm pe realizarea acestor idei, interzicem puținele punți mediatice care făceau posibile traversarea adevărului fără intermediari”. „Decizia respectivă va bucura nespus tandemul Plahotniuc-Dodon, antrenat în distrugerea metodică a presei libere. Iată de ce noi, consumatorii de emisiuni profesioniste, echidistante, cum a fost și sperăm va rămâne talk-show-ul Orizont European, facem un Apel către conducerea TVR, Ministerul de Externe al României să intervină în modul corespunzător pentru a nu văduvi telespectatorii basarabeni de una dintre cele mai populare emisiuni de cultură politică europeană de pe piața noastră mediatică. Avem speranța că măcar în ultimul ceas decizia respectivă va fi anulată și lucrurile vor intra în albia lor normală”, a spus Năstase, comunicând că, astăzi, la ora 19.00, va participa la emisiunea “Punctul pe AZi” de la TVR, moderată de Vasile Munteanu.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților