Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Andrei Galbur, a participat la Reuniunea informală a Miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor participante la OSCE, care s-a desfăşurat în oraşul Mauerbach, Austria, transmite CURENTUL.
Reuniunea ministerială a fost organizată de Preşedinţia austriacă pentru a stimula dialogul la nivel înalt cu privire la sfidările existente la adresa securităţii în spaţiul OSCE şi soluţiile posibile.
În discursul său, ministrul Andrei Galbur s-a referit în mod particular la subiecte ce vizează controlul armamentelor şi reglementarea conflictelor. În scopul asigurării transparenţei, predictibilităţii şi unei funcţionări normale a sistemului de securitate militară în Europa, este necesară revenirea statelor participante la respectarea unei ordini bazate pe reguli şi principii clare pentru toţi. În acelaşi context, şeful diplomaţiei moldoveneşti s-a referit şi la o serie de îngrijorări existente, inclusiv reiterând necesitatea finalizării retragerii forţelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova.
De asemenea, ministrul Galbur a accentuat că dialogul cu privire la revigorarea sistemului securităţii europene trebuie să includă pe agenda sa şi chestiunea conflictelor nesoluţionate. Fără a aduce prejudiciu activităţii formatelor de negocieri existente, eforturile de restabilire a încrederii în spaţiul OSCE trebuie să includă în agenda sa problematica conflictelor.
Oficialul moldovean a mai remarcat faptul că deteriorarea climatului de securitate impune necesitatea găsirii unor soluţii cuprinzătoare pentru problemele comune şi reluarea dialogului cu privire la restabilirea încrederii şi edificării unei veritabile comunităţi de securitate în spaţiul euroatlantic.
Cristina Parfeni