[ X ]
Anatol Țăranu: Spre deosebire de țările baltice, în R. Moldova elementele distincte sunt lipsă
23 August

În 30 de ani de Independență, Republica Moldova se află pe calea cea bună, dar asta nu înseamnă că cetățenii trăiesc mai bine. Concluziile au fost făcute de analiștii politici Igor Boțan și Anatol Țăranu în cadrul dezbaterilor publice organizate de agenția de presă IPN, transmite CURENTUL.

Boțan a spus că R. Moldova se află pe calea cea bună.

„Avem o Constituție, avem democrație electorală, puterea se schimbă prin votul cetățenilor. Avem instituții care încă sunt slabe ca să fie în slujba cetățenilor în baza legilor adoptate, dar dacă aranjăm lucrurile, R. Moldova este pe calea cea dreaptă și rămâne ca noi împreună să depunem eforturi pentru a întări instituțiile statului”, a spus Igor Boțan.

La rândul său, Țăranu, semnatar al Declarației de Independență, a punctat că, chiar dacă ne aflăm pe calea cea bună „deocamdată trăim mai puțin bine”.

„Este o realitate pe care trebuie să o constatăm. Despre statul nostru se vorbește drept unul cu instituții slabe, care funcționează nesatisfăcător. În 30 de ani de Independență, toată istoria R. Moldova se vorbește în termeni rezervați în ceea ce ține de realizările statului și oamenilor care trăiesc aici. Spre deosebire de țările baltice, în R. Moldova elementele distincte sunt lipsă. Identitatea națională a Republicilor Baltice au dat consistența construcției statale, în R. Moldova această identitate difuză, după părerea mea, ne-a jucat festa. Lipsa acestui liant în interiorul țării face ca națiunea să nu fie capabilă să atingă acest obiectiv. Marea dezbinare din societate este una din probleme, de rând cu faptul cum trebuie să ne dezvoltăm, care sunt parametrii pe care noi trebuie să-i facem, să încercăm să realizăm nivelul corespunzător de bunăstare. Fără o elită politică cu conștiință națională stabilizată, bine închegată este greu să atingi obiective majore în societate. În interiorul țării, nu a existat o abordare univocă a ceea ce înseamnă independența țării. Am votat independența după ce pe exterior s-au creat condițiile necesare”, a spus Anatol Țăranu.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților