Analiza asigurării echilibrului de gen la alegerile parlamentare din acest an, dar și în procesul electoral, a fost prezentată, astăzi, în cadrul unui eveniment public, transmite CURENTUL.
Analiza a fost realizată în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Ambasada Marii Britanii la Chișinău prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare și Ambasada Olandei prin Programul Matra.
În debutul prezentării, președintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Alina Russu, a menționat că faptul că în Parlament sunt 26 de doamne deputate este un lucru îmbucurător, dar și este loc pentru o reprezentare mai bună.
„În 12 circumscripții uninominale nu a fost înregistrată nici o candidată doamnă. CEC a verificat ca pe listele naționale să fie reprezentată cota de 40% femei. Pe partea de organizare și desfășurare vom influența actorii politici să aibă o abordare nedescriminatorie față de toți care se înscriu în cursele electorale”, a spus Alina Russu.
La rândul său, Alla Skvorțova, specialistă programe, Guvernare efectivă, PNUD Moldova, a menționat că, deși concurenții au respectat cota egalității de gen, sunt încă multe de făcut. „Astăzi, a treia oară, susținem CEC în analiza datelor post-electorale în contextul egalității de gen. Cea mai înaltă reprezentare a femeilor a fost pe circumscripția națională, dar și în uninominale, femeile candidate s-au bucurat de un succes puțin așteptat”, a spus Ana Skvorțova.
Astfel, potrivit analizei, s-a înregistrat o creștere a numărului de femei în cadrul fiecărui tip de organ electoral cu 10%. CICDE a instruit 6 500 persoane, marea majoritate fiind femei.
CEC a acreditat 4 165 de observatori, dintre care 2 029 au fost femei observatori naționali și 1 360 bărbați observatori naționali, iar 262 au fost femei observatori internaționali și 514 bărbați observatori internaționali.
La aceste alegeri a fost introdusă cota de 40% prezența femeilor pe listele naționale ale partidelor. Dintre cei 632 candidați, 42% au fost femei. În circumscripțiile uninominale ponderea femeilor a fost mai mică.
La vot cel mai mult au participat femeile, iar în rândul tinerilor ponderea femeilor a fost mai mică. Femeile din zona urbană au participat mai mult la vot decât în zona rurală. În total, în actualul Parlament se regăsesc 26 femei deputate, dintre care 15 alese pe liste naționale și 11 pe uninominale.
Cristina Parfeni