[ X ]
ANALIST despre reformarea Guvernului: „PL ar trebui să înțeleagă că…”
11 Mai

Analistul politic Roman Mihăieş consideră că reforma administraţiei publice centrale, anunţată de liderul PDM, Vlad Plahotniuc, este absolut necesară. 

Solicitat de CURENTUL, Roman Mihăieș  a spus că, viitorii membri ai Guvernului nu ar trebui să  facă parte din careva partide.

„Partidul Democrat a anunțat deja că se vor consulta și în alianță. Reforma administrației publice centrală fost promisă demult și trebuie realizată. Cât despre miniștrii care se vor regăsi în următorul Guvern, despre aceasta trebuie să decidă partidele, dar și premierul. Aici în prim plan nu trebuie să fie calitatea de membru de partid, ci integritatea și profesionismul. Reforma propusă nu înseamnă remanierea guvernului, ci remanieri în guvernul Filip, în conformitate cu noua structura și concepție”, spune el.

Întrebat  dacă Partidul Liberal va mai fi la guvernare alături de PDM , Mihăieş a spus că e important ca PL să facă parte din coaliţia de guvernare.

„PL ar trebui să înțeleagă că nu se mai poate tergiversa. Eventual poate să vină cu propuneri de îmbunătățire a proiectului. Personal consider importantă prezență PL în Guvernul remaniat, sper să înțeleagă cât de importante sunt reformele promise  și că e nevoie de oameni pregătiți și curați în funcții”, afirmă el.

Anastasia Borta

Inapoi la arhiva noutaților