Ana Guțu, candidatul la funcția de Președinte al Republicii Moldova din partea Partidului Unionist Dreapta, a declarat, în cadrul unor dezbateri organizate de către Centrul de Investigații Jurnalistice, că singura soluție, pe termen scurt, a R. Moldova este unirea cu România, informează CURENTUL.
Întrebată de ce electoratul ar trebui să voteze candidatura ei la alegerile prezidențiale politiciana a argumentat: „Oferta mea electorală este corelată de cei 25 de ani de suveranitate a R. Moldova, ea este legată de procesul unirii dintre Republica Moldova și România. Pentru că dacă s-ar fi produs unirea, atunci am fi fost deja în UE și în NATO. Poate că este momentul să vedem, încă o dată, cîți dintre cetățenii țării sunt unioniști. Mulți din ei sunt încă indeciși pe cine să voteze , mai ales în urma furtului miliardului, și celelalte probleme. Trebuie să realizăm că Moldova se află într-o situație gravă, fiecare tînăr dorește să plece din țară, și ne întrebăm unde se va ajunge în acest ritm? Soluția, pe termen scurt, este să ne unim cu România, alte soluții nu există. Republica Moldova are viitor doar alături de România”.
De asemenea, ea a îndemnat ca toți cetățenii să meargă la vot. „Atunci cînd vorbim despre prezidențialele din R. Moldova, oamenii trebuie să înțeleagă că nu este o ultimă șansă pentru noi toți și să facem crize și să ne panicăm, chiar dacă președintele va fi ales de întreg poporul, privilegiile lui rămîn aproximativ aceleași. Nimic nu se va schimba la acest capitol. Cert este că, țara noastră are nevoie de un președinte unionist, care să meargă împotriva întregului sistem oligarhic. România își dorește unirea, dar mingea se află pe terenul nostru, de aceea totul depinde de noi. Nu trebuie să fim indiferenți, pentru că fiecare popor are dreptul să își decidă propriul viitorul, în momentul în care noi ne vom decide soarta, nimeni nu se va putea împotrivi”, a declarat Ana Guțu.
Totodată, Ana Guțu a declarat că nu intenționează să se retragă nicidecum în primul tur din cursa electorală.
Anastasia Borta