[ X ]
„Amintiri din copilărie”: „Mergeam pe jos cu încă trei frați la 13 km de s. Ustia”. Care este cea mai memorabilă amintire pentru Ștefan Urîtu
21 Mai

Ex – vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Ștefan Urîtu, unul din fondatorii partidului „Voința Poporului” ne-a povestit, în cadrul proiectului CURENTUL „Amintiri din copilărie” dedicat Zilei Internaționale a Copiilor, care a fost cea mai memorabilă amintire din copilărie, dar și cum a fost copilăria copiilor săi.

„Cu o săptămână înainte de Paști, de obicei sâmbăta, plecam cu tata și cu frații la biserica din Mașcăuți să ne împărtășim. Mergeam pe jos cu încă trei frați (câte odată mergeau și vecinii) la 13 km de s. Ustia (unde locuiam). E amintire memorabilă nu numai și nu atât pentru că mergeam pe jos, dar era cea mai îndelungată discuția cu tata (în celelalte zile ne întrețineam mai scurt, pentru că tata lucra toate zilele săptămânii). El ne povestea multe lucruri, inclusiv ne-a explicat de ce mergem pe jos. El lucra cu căruța și putea să o ia să mergem cu căruța ar fi fost mai repede și mai ușor. Tata însă spunea că biserica trebuie să fie așezată departe și sus, pe deal, pentru ca până ajungi la ea să-ți amintești toate păcatele și să meditezi, pentru că Domnul să ți le ierte”, povestește Urîtu.

Ștefan Urîtu spune că copilăria sa a fost una fericită.

„Trăiam la sat și eram 7 copii în familie. Eu eram de mijloc: doi frați și o soră mai mari și doi frați și o soră mai mici. Aveam o casă nu prea mare, însă curtea era largă, la noi se adunau toți copii din mahala ca să ne jucam. Satul Ustia este așezat la gura Răutului (unde Răutul se vărsa în Nistru și e situat între aceste două râuri). De la casa noastră până la Răut erau cam aproximativ 200 m și până la Nistru cam 400 m. Până la Nistru treceam prin livezile particulare de până la colectivizare. Chiar și după colectivizare ele se mai păstrau și știam care e livada buneilor și care au aparținut altora. Erau foarte bogate și diferite, așa că petreceam zile întregi în ele sau pe malul Nistrului, unde prindeam pește. Sunt multe amintiri”, spune politicianul.

Cât despre copilăria copiilor săi, acesta ne-a relatat:

„Copilăria copiilor noștri nu a fost la fel. Am crescut 3 fete cu diferența de vârstă mare între ele. Doar una din fiice a urmat pilda buneilor și ne-a adus 6 nepoței, care sper sa fie mai fericiți pentru că diferența vârstă e mică între ei (cel mai mare are 10 ani și cea mai mică e la primul an). Cred că ei sunt mai fericiți”, crede activistul.

Întrebat ce ar trebui de făcut pentru ca viitoarele generații să aibă parte de  o copilărie frumoasă într-o țară bine dezvoltată, Ștefan Urîtu ne-a răspuns:

„Pentru ca viitoarele generații să aibă parte de o copilărie frumoasă trebuie să conservăm unele tradiții, să stimulăm nașterea copiilor și familiile cu mulți copii. Să instituim o guvernare care să țină la valorile umane, la oameni, să le vrea binele cu adevărat. Pentru aceasta trebuie să înlăturăm de la guvernare pe acei care duc (sau chiar deja au adus?!) Republica Moldova în pragul sărăciei. Să renaștem biserica și educația patriotică, pentru că acum nici biserica nu este măcar acea care era în perioada sovietică. A căzut și ea în goana după bunuri materiale, uitând de cele spirituale”, spune unul din fondatorii partidului „Voința Poporului”.

Anastasia Borta

Inapoi la arhiva noutaților