Spațiile comerciale din Aeroportul Internațional Chișinău vor fi date în chirie pentru o perioadă mai lungă decât prevede acum legislația. Un amendament în acest sens a propus președintele Comisiei parlamentare Economie, Buget și Finanțe, Radu Marian.
El a precizat că, prin această modificare, aeroportul va fi inclus în lista bunurilor ce nu pot fi privatizate, iar perioada de dare în chirie va fi majorată de la trei la cinci ani. ”Această modificare va garanta că Aeroportul rămâne în proprietatea statului și va corecta o nedreptate comisă în timpul guvernărilor precedente. De asemenea, modificarea va permite Agenției Proprietăți Publice (APP) să relanseze licitația pentru închirierea spațiilor de la Aeroport și a aplica condiții mai avantajoase pentru a atrage cât mai multe companii serioase. De exemplu, să extindă și termenul de transmitere în chirie a spațiilor de la 3 la 5 ani. Pentru a face acest lucru, e nevoie de o modificare a legii în Parlament, și anume a include Aeroportul în lista a bunurilor statului nepasibile pentru privatizare”, a specificat Marian.
De menționat însă că legislația și acum prevede că aeroportul nu poate fi privatizat. Potrivit Legii Nr. 121 din 2007, privind administrarea și deetatizarea proprietății publice, sunt nepasibile de privatizate întreprinderile care exploatează drumurile, bunurile transportului feroviar, aviatic fluvial și prin conducte. Deocamdată nu este clar nici cum va ajuta la ”atragerea cât mai multor companii serioase” extinderea termenului pentru darea în chirie a spațiilor comerciale.
Radu Marian nu a prezentat nicio dovadă în acest sens. Amintim că, în luna ianuarie, autoritățile au lansat o licitație pentru darea în chirie a spațiilor comerciale din aeroport, însă concursul a fost viciat. La el a participat o singură companie – Lagardere Travel Retail, înregistrată în Republica Moldova cu doar câteva luni înainte de lansarea licitației.
Firma își avea sediul într-o cameră dintr-un cămin. După mai multe eșecuri, licitația a fost anulată.
Presa a scris că autoritățile au avut, încă din anul trecut, o înțelegere cu firma franceză Lagardere Travel Retail, pe care au asigurat-o că va deveni câștigătoare. Reprezentantul acestei firme a recunoscut că a fost fermecat de șefa statului, Maia Sandu. Ulterior, în presă au apărut dovezi despre întâlnirile din anul trecut ale lui Andrei Spînu cu reprezentanți ai unei companii din grupul Lagardere Travel Retail, la care au discutat despre valorificarea spațiilor comerciale din aeroport.