Moldova este țară prietenă Turciei și relațiile noastre bilaterale vor continua. Declarația aparține Ambasadorului Republicii Turcia în Republica Moldova, Hulusi Kilic, în cadrul conferinței de presă dedicate rezumării vizitei Premierului turc, Binali Yildirim, în R. Moldova în perioada 5-6 mai, transmite CURENTUL.
Ambasadorul a menționat că Premierul Turciei a plecat cu emoții pozitive în urma vizitei sale în Moldova.
„Vizita a fost semnificativă. Anul acesta Moldova marchează 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice cu Turcia. În cursul vizitei au fost semnate 7 acorduri: Acordul de cooperare în domeniul protecției sociale și aplicarea acestuia, între compania de Televiziune și Radio din Turcia și TRM, Acord între agenția de presă din Turcia și Moldpres, Acord privind dezvoltarea și susținerea IMM-urilor, Direcția pentru susținerea și dezvoltarea IMM-urilor care vor acorda suport Moldovei, Acord între Universitatea de Stat din Comrat și Institut din Turcia. A fost semnată o declarație comună între cei doi miniștri”, a spus Ambasadorul.
De asemenea, Ambasadorul a specificat că, în acest an, se vor întreprinde numeroase vizite oficiale atât în Moldova, cât și în Turcia.
„Pe 22 mai, Președintele R. Moldova, Igor Dodon, va participa la Summitul din Turcia, unde va avea o întrevedere cu Președintele Turciei. Ministrul de Externe, Andrei Galbur, va participa la întâlnirea Consiliului de miniștri. Între 18-20 septembrie, Președintele Parlamentului, Andrian Candu, va efectua o vizită oficială în Turcia. Se așteaptă și o vizită oficială a Președintelui Turciei în Moldova până la sfârșitul anului”, a spus Hulusi Kilic.
Ambasadorul a reiterat și ajutorul acordat Moldovei după ninsorile din 21-22 aprilie de către Turcia și oamenii de afaceri turci în Moldova.
„Premierul a avut o discuție telefonică cu Pavel Filip și a dispus să se acorde ajutor 100 mii euro. Ambasada a trimis un apel oamenilor de afaceri turci din Moldova, prin care le-a solicitat să doneze și ei”, a spus Hulusi Kilic.
De asemenea, Ambasadorul a menționat că, în cadrul vizitei premierului turc, au avut loc mai multe întâlniri cu miniștri, Președintele Parlamentului și o întrevedere trilaterală cu bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah.
„S-a convenit ca în Chișinău să fie deschisă o bancă turcă. La Istanbul va fi deschis un oficiu de comerț cu produse moldovenești. Partea turcă a solicitat Parlamentului să voteze cât mai repede posibil proiectele de lege ce țin de dezvoltarea Găgăuziei. De asemenea, în perioada următoare, în Comrat va fi deschis un Complex educațional, va fi reconstruit Spitalul raional din Comrat, iar orașul Vulcănești va fi aprovizionat cu apă. A fost pusă și prima piatră de temelie a hotelului turc în Comrat”, a mai spus Ambasadorul.
Cristina Parfeni