Guvernul Republicii Moldova a aprobat astăzi numirea a trei noi Ambasadori, transmite CURENTUL.
Victor Osipov a fost numit în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Austria, Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă OSCE, și Reprezentant pe lângă Biroul Națiunilor Unite la Viena.
Totodată, Andrei Neguță, a fost numit în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Federația Rusă, iar Victor Sorocean – în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Belarus și Reprezentant Permanent și Plenipotențiar al Republicii Moldova pe lângă organele statuare și alte organe ale CSI.
Decretele celor trei ambasadori vor fi expediate către Președintele RM pentru confirmări.
Andriana Cheptine